Anunţul făcut de edilii din Târgu-Jiu cu privire la startul înscrierilor pe lista de colindători, i-a atras pe târgujieni ca un magnet. În doar câteva zile de la deschiderea listelor, peste 4 mii de oameni şi-au arătat intenţia de a-i colinda pe şefii primăriei pentru a pleca acasă încărcaţi de cadouri. Municipalitatea pune la bătaie un buget de aproximativ 70 de mii de lei.
Mii de târgujieni vor să îi colinde pe aleşi, acum de Sărbători. Numărul urătorilor este însă mult mai mare decât estimau edilii, iar cererile venite pe adresa primăriei vor trebui evaluate. În primele trei zile, veniseră deja cereri pentru 4 mii de colindători, adică mai mult de jumătate din totalul estimat de edili. „Am primit foarte multe cereri de la şcoli, de la grădiniţe, de la studenţi şi diverse organizaţii care vor să colinde Primăria Târgu-Jiu de Sărbători. Avem deja peste 4 mii de oameni care vor să vină, dar cererile urmează a fi analizate pentru că nu putem să îi primim chiar pe toţi. Au venit oameni şi din alte oraşe. După cum ştiţi, noi am pregătit un număr de 7 mii de pachete cu cadouri şi nu putem să primim mai mulţi colindători. Valoarea pentru fiecare pachet este de 10,44 lei. Îi aşteptăm pe colindători în zilele de 16, 17 şi 18 decembrie”, a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Târgu-Jiu.
Anunţul făcut de edilii din Târgu-Jiu cu privire la startul înscrierilor pe lista de colindători, i-a atras pe târgujieni ca un magnet. În doar câteva zile de la deschiderea listelor, peste 4 mii de oameni şi-au arătat intenţia de a-i colinda pe şefii primăriei pentru a pleca acasă încărcaţi de cadouri. Municipalitatea pune la bătaie un buget de aproximativ 70 de mii de lei.
Mii de târgujieni vor să îi colinde pe aleşi, acum de Sărbători. Numărul urătorilor este însă mult mai mare decât estimau edilii, iar cererile venite pe adresa primăriei vor treb