Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A luat 11 ani de puşcărie pentru viol

Publicat in Ziua Constanta, vineri 6 decembrie 2013 ·

Magistraţii Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au închis dosarul în care Gică Dediu, de 60 de ani, din Cernavodă, a fost acuzat că ar fi violat de mai multe ori o minoră de 13 ani.

Bărbatul a fost arestat la data de 11 ianuarie şi trimis în judecată la data de 31 ianuarie, dosarul fiind trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa. Pe data de 19 aprilie, Gică Dediu a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani de închisoare. El a fost găsit vinovat de viol şi pus să achite 20.000 de lei către partea civilă, prin reprezentant legal, cu titlu de daune morale. Decizia Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care, la data de 10 iulie, a menţinut pedeapsa de 11 ani aplicată de prima instanţă. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Ieri, şi magistraţii Curţii Supreme au menţinut hotărârea Tribunalului Constanţa, din data de 19 aprilie. Drept urmare, Gică Dediu rămâne cu pedeapsa de 11 ani de închisoare pentru viol. Magistraţii Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au închis dosarul în care Gică Dediu, de 60 de ani, din Cernavodă, a fost acuzat că ar fi violat de mai multe ori o minoră de 13 ani.

Bărbatul a fost arestat la data de 11 ianuarie şi trimis în judecată la data de 31 ianuarie, dosarul fiind trimis spre soluţionare Tribunalului Constanţa. Pe data de 19 aprilie, Gică Dediu a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani de închisoare. El a fost găsit vinovat de viol şi pus să achite 20.000 de lei către partea civilă, prin reprezentant legal, cu titlu de daune morale. Decizia Tribunalului a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa, instanţă care, la data de 10 iulie, a menţinut pedeapsa de 11 ani aplicată de prima instanţă. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa a fost atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Ieri, şi magistraţii Curţi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum 43 minute
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 3 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 2 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 3 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 2 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 3 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum o ora
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

23°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°