Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discuţii despre perspectivele economice ale judeţului Tulcea

Publicat in Ziua Constanta, vineri 6 decembrie 2013 ·

Ieri, de la ora 15.00, în sala de conferinţe a hotelului Esplanada a avut loc o întâlnire între reprezentanţii societăţilor comerciale de referinţă care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Tulcea şi parlamentarii de Tulcea. S-a discutat, cu această ocazie, despre perspectivele economice ale judeţului Tulcea.

Mai exact, cei din conducerea societăţilor Alum, Feral şi Tremag au solicitat autorităţilor tulcene să îi sprijine pentru a plăti un preţ mai mic pentru energia utilizată în producţie.

Reprezentanţii Alro au prezentat invitaţilor tulceni situaţia la nivel european a preţului la energie plătit de marii consumatori şi au concluzionat că românii sunt dezavantajaţi din acest punct de vedere.

„Noi suntem creatori de locuri de muncă. Trebuie să luăm în calcul şi impactul social pe care l-ar avea oprirea activităţii în acest domeniu“, a spus Gheorghe Dobra, director al Alum Tulcea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, le-a spus reprezentanţilor celor trei societăţi că cea mai bună soluţie este ca problemele pe care le au să ajungă pe masa premierului Victor Ponta.

„Vă propun să avem o iniţiativă semnată de toţi parlamentarii din Tulcea, de mine, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de prefectul Lucian Simion, pe care să o înaintăm spre primul ministru. Dumneavoastră trebuie să realizaţi un document suport în care să prezentaţi situaţia (succint). Cred că o idee bună ar fi să prezentaţi şi impactul social pe care l-ar avea închiderea acestor unităţi“, a spus preşedintele Horia Teodorescu.

Patru parlamentari de Tulcea au participat la şedinţa de joi, alături de preşedintele CJ Tulcea şi prefectul Lucian Simion: senatorul Octavian Motoc, senatorul Trifon Belacurencu, deputatul Ion Bălan, deputatul Marian Avram. Ieri, de la ora 15.00, în sala de conferinţe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum o ora
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

BREAKING | Cântărețul Florin Decuseară a murit, la doar 46 de ani, după ce a căzut de la 10 metri înălțime

Cancan acum 2 ore
Florin Decuseară s-a stins din viață la doar 47 de ani. Cunoscutul artist a căzut de la 10 metri înălțime și timp de câteva zile s-a luptat să trăiască. El a stat intubat și ventilat mecanic. Din nefericire, corpul lui a cedat. Accidentul de muncă a

Alertă hidrologică! Județul Botoșani, sub Cod galben de inundații

Botosani News acum 2 ore
Și hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râurile Jijia, Prut și afluenții acestora și au instituit Cod Galben până mâine, la ora 12:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 5 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 5 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

Un portavion american a sosit în Coreea de Sud pentru exerciţii militare comune la care participă şi Japonia

News.ro acum 2 ore
Un portavion american cu propulsie nucleară, Theodore Roosevelt, a sosit sâmbătă în oraşul-port Busan din Coreea de Sud, pentru exerciţii militare comune cu ţara gazdă şi Japonia, a anunţat marina sud-coreeană, citată de Reuters. Liderii celor trei

După caniculă, ANM anunță ploi torenţiale, grindină şi vijelii. Unde va ploua torențial

Gandul acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare un cod portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii în 12 judeţe. Vremea se schimbă de sâmbătă, la ora 15:00, potrivit meteorologilor. Unde va ploua torențial Avertizarea ține până du

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 3 ore
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

30°
sâm.

18°/31°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

36°
sâm.

20°/37°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°