Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sănătate inainte de toate!

Publicat in Ziua Constanta, vineri 6 decembrie 2013 ·

Cernavodă este primul oraş, din alte 50 din ţară, care a dus la bun sfârşit Proiectul Sănătate Înainte de Toate! Peste 370 de cernavodeni de etnie romă au beneficiat gratuit în tot acest timp de investigaţii medicale amănunţite. Bilanţul medicilor Spitalului Orăşenesc arată că 53 de copii au fost prinşi în acest proiect, dintre care 32 au fost depistaţi cu hipoglicemie şi anemie, rezultate în urma subnutriţiei. Nici analizele adulţilor, cu vârste cuprinse între 19-79 ani, nu indică rezultate prea bune, majoritatea dintre aceştia prezentând probleme de colesterol şi anemie rezultate în urma alimentaţiei proaste.

Patru dintre beneficiarii proiectului au fost depistaţi cu virusul TBC, iar un altul despistat cu Sifilis. Această situaţie a pus pe jar autorităţile locale, care au mobilizat chiar şi Poliţia Locală pentru a transporta familiile şi persoanele de legătură ale acestor pacienţi la laboratorul de analize al spitalului. Din fericire, medicii şi coordonatorii proiectului au reuşit să prevină o eventuală epidemie a celor două boli extrem de periculoase, supunându-i pe cei infectaţi unui tratament de specialitate. Pacienţii se află în prezent sub stricta supraveghere a medicilor, iar autorităţile locale le-au oferit acestora tratamente şi analize gratuite până la vindecarea acestor boli. Parteneri de nădejde în acest proiect au fost şi reprezentanţii Partidei Romilor Cernavodă, care s-au implicat constant în identificarea şi mobilizarea familiilor rome defavorizate din localitate.

Reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială au întocmit 270 de dosare pentru ajutor social, au oferit 10 ajutoare de urgenţă în valoare 500 de lei şi alte 100 în valoare de 200 de lei, pentru nevoi medicale. Aceste ajutoare îi vor sprijini pe romii integraţi în program să îşi rezolve problemele financiare şi medicale. Nici cetăţenii oraşului nu au stat deoparte, do

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 50 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 18 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum o ora
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 31 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 21 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum o ora
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 4 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

De 1 Iunie, la Medgidia Artiștii invitați la Ziua Copilului au primit amenințări cu moartea

Ziua Constanta acum 35 minute
Primăria Municipiului Medgidia organizează astăzi, 1 iunie, un eveniment dedicat atât copiilor cât și adolescenților. Evenimentul, care debutează de la ora 16.00, aduce în prim-plan o varietate de activități dar și un concert susținut de Erika Isac,

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°