Cu toate că în România Adrian Mutu era privit drept o mutare sigură de la Ajaccio la Petrolul Ploieşti, oficialii echipei din Corsica dezmint acest lucru.
„Adrian Mutu e jucătorul nostru, mai are un an şi jumătate de contract cu noi. Cred că s-a grăbit când şi-a anunţat transferul la Petrolul Ploieşti. În acest moment nimic nu e realizat, nimic nu e cert. Mutu a venit la mine, mi-a zis că l-ar dori Petrolul, mi-am dat acordul de principiu ca el să fie împrumutat, am discutat, tot în principiu cu oficialii de acolo, dar asta nu înseamnă nimic.
Dacă transferul se va face, asta va fi în ianuarie. Dar atunci, în perioada de transferuri, cei de la Petrolul trebuie să facă o ofertă concretă de împrumut, iar noi să-i dăm curs. Sută la sută, în acest moment Mutu e jucătorul lui Ajaccio, chiar am fost surprins că în presa din România se vorbeşte de el ca de un fotbalist al Petrolului", a declarat preşedintele de la Ajaccio, Alain Orsoni.
Citeşte şi Va merge Mutu în barul lui Doroftei? Vezi cum îl aşteaptă fostul boxer pe fotbalist
"Am discutat cu cei de la Petrolul mai multe lucruri, dar nu erau legate de contract, de pregătire şi program. Nu cred că se mai poate întâmpla să nu ajung la Petrolul, situaţia contractului era stabilită de mai mult timp. Am discutat mai mult cu Cosmin Contra decât cu persoanele din conducere. În ianuarie mă voi alătura lotului. Mai joc un an şi jumătate de fotbal şi după aia poate mă retrag. A contat prietenia mea cu Cosmin Contra, dar am discutat cu el şi asta nu va avea nicio legătură cu ceea ce se va întâmpla în vestiar. El este antrenorul, va face alegerile pe care le vrea. Eu trebuie să mă pregătesc şi să ajung la cea mai bună formă posibilă. Când plecăm de acolo suntem prieteni, la stadion vom fi antrenor şi jucător. Eu îmi asum o responsabilitate, ştiu la ce să mă aştept, dar nu mi-e frică de nimic. Nu are de ce să-