Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DANSEZ PENTRU TINE: Ce a făcut câştigătorul cu premiul obţinut

Publicat in Romania TV, duminică 8 decembrie 2013 ·

DANSEZ PENTRU TINE: În urmă cu exact doi ani a început soarele să strălucească pe strada lui Ionuţ Tănase, tânărul care a trăit toată viaţa prin centre de plasament. În decembrie 2011 a câştigat „Dansez pentru tine”, tot în acea perioadă şi-a cunoscut marea iubire, la scurt timp s-a căsătorit, iar între timp a apărut şi bebeluşul. Acum are o mică afacere şi se declară cel mai fericit om din lume.

DANSEZ PENTRU TINE: La cei 25 de ani ai lui, Ionuţ Tănase a realizat mai mult decât visa vreodată. Are o familie frumoasă, o locuinţă, o mică afacere. Şi când te gândeşti că în 2011, pe când locuia într-un centru de plasament din Valea Jiului, se gândea cu groază că a împlinit vârsta la care trebuie să fie dat afară.

„Am muncit pentru fiecare firimitură de pâine, am dormit şi prin scări de bloc, nici acum nu îmi explic cum de nu am îngheţat. Puteam să mor de atâtea ori... Dar Dumnezeu a avut alte planuri cu mine. Visam la o viaţă mai bună, speram, dar nu credeam că o să ajung să o am atât de curând. Nu e doar mai bună, e perfectă", spune Ionuţ Tănase.

Cu banii câştigaţi de la „Dansez pentru tine" a cumpărat în primul rând un apartament cu două camere în Petroşani, în care locuiesc cei doi fraţi ai lui, Bogdan şi Ciprian. Toţi trei şi-au deschis acolo o şcoală de dans, însă de ea se ocupă mai mult fraţii. Ionuţ locuieşte în Bucureşti, unde şi aici are o şcoală de dans.

Ionuţ Tănase are o şcoală de dans pentru prichindei, în Bucureşti. "Copiii mă iubesc, abia plec de aici după cursuri"

„Sunt 60-70 de cursanţi la Kids Palace, toţi copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani. Financiar ne merge bine. Deocamdată stăm în chirie, dar ne adunăm bănuţii şi vrem să ne cumpărăm o casă, la începutul anului viitor. Şi tot atunci pregătesc o mare lansare ce implică toată viaţa mea, va fi o surpriză, încă nu pot să vă spun", se destăinuie Ionuţ.

Citeşte mai

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 45 minute
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 13 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum o ora
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 2 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 25 minute
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 15 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum o ora
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 4 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

De 1 Iunie, la Medgidia Artiștii invitați la Ziua Copilului au primit amenințări cu moartea

Ziua Constanta acum 29 minute
Primăria Municipiului Medgidia organizează astăzi, 1 iunie, un eveniment dedicat atât copiilor cât și adolescenților. Evenimentul, care debutează de la ora 16.00, aduce în prim-plan o varietate de activități dar și un concert susținut de Erika Isac,

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°