Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfânta Muceniţă Filofteia, din nou în sufletele şi gândurile sibienilor

Publicat in Tribuna, duminică 8 decembrie 2013 ·

de Alexandra CHEŞCU

08 decembrie 2013 22:53

1 vizualizare

A-A+

Cu mic cu mare s–au adunat sâmbătă credincioşii la Biserica ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, de pe strada Gheorghe Dima din Sibiu, pentru a se bucura de praznicul Sfintei Muceniţe Filofteia.

Slujba, care până acum se oficia an de an, pe 7 decembrie, la Biserica cu hramul Sfintei Muceniţe Filofteia de pe strada Bacovia, s-a desfăşurat, de această dată, la lăcaşul de cult de pe strada Gheorghe Dima, datorită numărului mare de credincioşi sosiţi în fiecare an pentru a participa la sărbătoare, care făceau ca bisericuţa să devină neîncăpătoare. Slujba închinată, sâmbătă, Sfintei Muceniţe Filofteia a fost oficiată de un sobor de 25 de preoţi, în frunte cu PS Andrei Făgărăşanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, un număr impresionant de copii, de la cei mai mici la cei mai mărişori fiind prezenţi la Liturghia Arhierească.

"Pentru comunitatea creştin-ortodoxă a municipiului Sibiu Sfânta Muceniţă Filofteia are o însemnătate aparte. Părintele Aurel Răduleţ, Dumnezeu să-l odihnească, a ctitorit prin bunăvoinţa credincioşilor care s-au mutat la Domnul, Traian şi Victoria de pe strada Bacovia, biserica închinată Sfintei Mari Muceniţe Filofteia. Ea fiind neîncăpătoare, astăzi am reuşit, prin bunăvoinţa Înalt Prea Sfinţitului Părinte Laurenţiu al Ardealului, să constituim acel pelerinaj, de la Biserica Sfânta Muceniţă Filofteia, de pe Bacovia, până la Biserica ”Sfinţii Împăraţi Constantin şi Mama sa Elena”, de pe strada Gheorghe Dima. Am liturghisit cu credincioşii şi cu preoţii în duh de linişte, de bucurie duhovnicească, lăudându-L pe Dumnezeu şi cerând mijlocirile Sfintei Muceniţe Filofteia pentru noi şi pentru a noastră mântuire. Ea, o copilă de numai nouă ani de zile, a reuşit să moştenească Împărăţia Cerurilor prin răbdarea, prin dragostea şi prin credinţa avut

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden vorbeşte despre siguranţa armelor de foc după ce fiul său a fost găsit vinovat de acuzaţii legate de cumpărarea ilegală a uneia

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Joe Biden a prezentat marţi, în cadrul unei reuniuni de prevenire a violenţei cu arme de foc, eforturile administraţiei sale de a reduce traficul ilegal de arme şi de a diminua criminalitatea, la câteva ore după ce fiul său Hunter a fos

UPDATE - Teleorman: Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova-Bucureşti Nord au deraiat/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ În tren sunt circa 200 de călători/ Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale/ CFR Călători anunţă anchetă - FOTO

News.ro acum 11 ore
Două vagoane ale trenului IR 1596 Craiova - Bucureşti Nord au deraiat, marţi seară, în judeţul Teleorman. Potrivit CFR SA, în tren s-ar afla circa 200 de călători. Autorităţile au declanşat Planul Roşu de Intervenţie. Pompierii afirmă că, din primel

Iohannis a convocat CSAT pe 20 iunie. Este așteptată o decizie legată de sistemul Patriot pentru Ucraina

HotNews acum 10 ore
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru ziua de joi 20 iunie, ora 13. În reuniunea de la Palatul Cotroceni va fi analizată și posibilitatea transferului către Ucraina a singurului sistem sol-aer Pa

ALEGERI 2024 – Circulară a BEC şi AEP referitoare la suspendarea procesului electoral – Este o procedură excepţională, neprevăzută de legislaţie / La reluarea operaţiunilor, procesul trebuie derulat neîntrerupt până la finalizare

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Biroului Electoral Central, Vasile Bîcu, şi preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, au transmis, marţi, o circulară cu privire la suspendarea procesului electoral, precizînd că este o procedură excepţională, neprevă

Peste 760 de cazuri noi de rujeolă / Un copil de 10 luni din Bucureşti, nevaccinat, a murit

HotNews acum 6 ore
Peste 760 de cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Sănătate Publică. De asemenea, s-a înregistrat încă un deces, al 18-lea, la un copil de 10 luni din Bucureşti, nevacc

Portret al regelui Charles, vandalizat de activiştii pentru drepturile animalelor

Mediafax acum 6 ore
De asemenea, pe tabloul din galeria Philip Mould din centrul Londrei a fost lipită o bulă cu textul: „Uitaţi-vă la cruzimele care au loc în fermele RSPCA". Este vorba de primul portret oficial al regelui, realizat de artistul Jonathan Yeo, de la înc

Afişări planuri cadastrale - 12 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
ANUNŢ Primăria Oraşului Râşnov anunţă publicarea documentelor tehnice realizate în cadrul Programului de înregistrare sistematică a imobilelor sectorului cadastral nr. 34 U.A.T. Râşnov, Judeţul Braşov, în perioada 21.06.2024 - 21.08.2024 la sediul I

Jaf ca-n filme la un hotel de 5 stele din Paris. Hoții i-au legat pe angajați cu cabluri, apoi au golit două seifuri

Ziare.com acum 6 ore
Au fost scene de panică în apropiere de Champs-Élysées, bulevardul pe unde săptămâna trecută trecea cu onoruri preşedintele american Joe Biden. Angajaţii hotelului Marignan, un renumit hotel de 5 stele din arondismentul 8 al Parisului, au fost victi

O nouă avertizare de vreme severă imediată. Mai multe localități din Botoșani, sub Cod portocaliu

Botosani News acum o ora
Meteorologii au emis o nouă avertizare de vreme severă imediată de Cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, avertizarea este valabilă de la ora 19:35 până la ora 20:30. Sunt

Mehedinţi: Un elev de 14 ani de la Clubul de Canotaj Orşova a murit electrocutat / Se juca cu alţi colegi şi s-a ascuns în camera tehnică a complexului sportiv

News.ro acum 9 ore
Un adolescent de 14 ani, care se juca împreună cu alţi colegi şi care s-a ascuns într-o cameră tehnică a unui complex sportiv, a murit electrocutat. Băiatul făcea parte din Clubul de Canotaj de la Orşova, judeţul Mehedinţi. ”La data de 11 iunie a.c.

Vremea

București
acum

21°
mie.

21°/32°
joi

19°/30°
vin.

18°/27°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

17°/24°
joi

17°/22°
vin.

16°/24°
sâm.

14°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/24°
joi

19°/23°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/21°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

14°/24°
joi

14°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/28°