Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acciza a făcut parte dintr-un pachet mai mare negociat cu FMI. Alternativa era creşterea cotei unice la 18%

Publicat in Ziarul Financiar, luni 9 decembrie 2013 · ·

Liviu Voinea, ministrul bugetului, invitat duminică la emisiunea „După 20 de ani“ de la ProTV, a spus, citat de Mediafax, că bugetul pe 2014 nu este despre acciză, ci mai repede despre cum se împart banii din acciză, ca şi din alte taxe, „înlocuirea accizei, amânarea accizei, orice astfel de variantă“ trebuind să fie compensată de o altă măsură, fie pe partea de cheltuieli, fie pe partea de venituri.  El nu a precizat cine a  propus majorarea accizei la benzină şi motorină cu 7 eurocenţi, precizând doar că „este un pachet mai mare negociat“.

Ce a msi spus Liviu Voinea

„Întrebaţi şefii marilor companii petroliere dacă pot să vă dea o estimare, şi, dacă o să primiţi un răspuns, mergeţi şi jucaţi la bursă pe răspunsul ăsta. (...) Am făcut un impact şi, după cum aţi văzut, BNR în urma introducerii acestei măsuri nu şi-a modificat ţinta de inflaţie. A rămas deci, cu tot cu impactul pe aceste măsuri, ţinta de inflaţie care este 2,5% plus minus 1%, şi continuă să fie respectată. Inflaţia va fi în interiorul intervalului maxim", a explicat el.

„Acciza a făcut parte dintr-un pachet mai mare negociat cu FMI. Înlocuirea accizei, amânarea accizei, orice astfel de variantă, trebuie să fie compensată de o altă măsură, fie pe partea de cheltuieli, fie pe partea de venituri, prin altă măsură pe venituri. Situaţia în care ar creşte deficitul nu e acceptabilă", a afirmat el.

Voinea nu spune cine a propus acciza la benzină, dar divulgă că FMI a vrut creşterea cotei unice.

„Cine a venit cu această măsură? Ele nu sunt personalizate. Au fost multe măsuri pe masă (...) nu are rost să intrăm în astfel de detalii. Aceste măsuri se discută cu partea română şi noi le asumăm. O măsură care a fost pe masă, nu la solicitarea părţii române, şi pe care nu am adoptat-o, a fost creşterea cotei unice. De la 16 la 18%. N-am adoptat-o pentru că ne-am uitat la ef

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 6 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 4 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 10 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 6 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 43 minute
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Corvinul Hunedoara va întâlni echipa ungară Paksi FC, în primul tur preliminar al Ligii Europa

News.ro acum 11 ore
Echipa Corvinul Hunedoara va întâlni formaţia Paksi FC din Ungaria, în primul tur preliminar al Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de la Nyon.

Biroul Electoral Central respinge cererea Alianţei Dreapta Unită de anulare a alegerilor în Sectorul 2

G4Media acum 4 ore
Biroul Electoral Central a respins, marţi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei, tran

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 8 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

19°
mie.

19°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°