Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzări record de huilă. Sindicatele se implică activ.

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 8 decembrie 2013 ·

Bebe Nica, liderul Sindicatului „Muntele”, se implică activ pentru a aduce pe drumul cel bun industria minieră. Personal a găsit soluţii pentru ca, în această perioadă, Complexul Energetic Hunedoara să vândă huilă multă la un preţ deosebit de avantajos. Concret, subredacţia Straja a cotidianului nostru transmite că, de ceva zile, pe hornul pensiunii Allma din buricul staţiunii iese un fum greu, negru. Mai negru chiar decât fumul dieselelor de la EM Lupeni. Mai pe şleau asta înseamnă că dl. Bebe bagă pe foc preponderent huilă. Pe care, suntem precişi, o cumpără la suprapreţ, pentru a încuraja exploatarea de huilă, tocmai de la subunităţile Complexului Energetic Hunedoara.

Lucrurile tind să se pună, totuşi, pe un făgaş normal. Asta după ce, chiar dacă până anul acesta a cam fentat statul român prin neplata de taxe şi impozite pentru turiştii care au pus capul pe pernă în cabana sa din Straja, liderul Bebe şi-a înfiinţat, în luna februarie 2013, o societate comercială (SC Allma Road SRL Lupeni). În acest mod, suntem convinşi, dl. preşedinte Bebe dă o primă dovadă că vrea să se îndrepte şi să fie corect. Chiar dacă a „uitat” să îşi declare firma în declaraţiile de avere şi interese depuse ca angajat cu funcţie de răspundere al Complexului Energetic Hunedoara SA, fapt ce ar putea constitui fix o infracţiune de fals în declaraţii.

După ce au dat nămeţii la o parte pentru a face cale liberă turiştilor în staţiune, redactorii detaşaţi de la cotidianul nostru în buricul acesteia au mai făcut o interesantă descoperire. De sub nămeţi a apărut un autoturism Ford, pe care dl. Bebe îl are la dispoziţie din partea CEH SA. Îl are la dispoziţie, aşa cum vom arăta în zilele următoare cu documente în posesia cărora am intrat, inclusiv în zilele libere şi cele de foaie de boală, când îşi decontează delegaţii în mare veselie. Când se pontează la muncă, prin intermediu

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 3 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 9 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°