Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Global City Business Park:: companii cu peste 200 de angajaţi

Publicat in Romania Libera, luni 9 decembrie 2013 ·

Aproximativ 70% dintre spaţiile de birouri din Pipera sunt închiriate marilor corporaţii, potrivit unei analize recente realizată de Global City Business Park, unul dintre principalele proiecte de birouri din zona de Nord a Bucureştiului deţinut de fondul de investiţii Global Finance.

Pipera este o zonă aleasă, în general, de către corporaţiile mari şi mijlocii din punct de vedere al numărului de angajaţi. Acest lucru se datorează, în primul rând, specificului zonei, recunoscută pentru dezvoltarea de concepte de birouri foarte spaţioase.

Cu toate acestea, şi companiile mai mici îşi pot găsi o soluţie de birou foarte eficientă în această zonă şi se îndreaptă tot mai mult către acestea.

Potrivit reprezentanţilor Global City Business Park, pe lângă spaţiile ocupate de companiile mari (de peste 200 de angajaţi), 25% dintre birourile din zona de Nord a Capitalei sunt închiriate de companiile medii (100-200 de angajaţi) şi 5% de către cele mici (sub 100 de angajaţi).

Deşi aceste procente nu au suferit modificări semnificative în ultimii ani, companiile medii şi mici se arată tot mai interesate de spaţiile de birouri de clasa A datorită disponibilităţii mai mari a acestora, a chiriilor mai scăzute şi a beneficiilor de a avea un birou într-un spaţiu de dezvoltare corespunzător.

De asemenea, printre avantajele proiectelor mari de birouri se numără şi posibilitatea de compartimentare a spaţiului în funcţie de nevoile fiecărei companii în parte şi accesul la serviciile disponibile în cadrul clădirii. Astfel, angajaţii pot beneficia de sucursalele bancare, farmaciile, magazinele şi restaurantele aflate în cadrul complexurilor de birouri sau în imediata lor vecinătate.

Complex de birouri cu mix divers de chiriaşi

În ceea ce priveşte complexul Global City Business Park, acesta are un mix foarte diversificat de chiriaşi, spaţiul închirat pent

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum o ora
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Evaluarea Națională 2024: Subiectele și baremul la proba de Limba și literatura română

Gandul acum o ora
Evaluarea Națională 2024. Marţi, 25 iunie, încep probele scrise din cadrul Evaluării Naționale 2024. Peste 160.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină testarea cunoștințelor de limba și literatura română. Următoarea probă, cea

Julian Assange a fost eliberat din închisoare şi a plecat din Marea Britanie

Mediafax acum o ora
Julian Assange nu a fost extrădat în SUA de britanici. Mai mult, marţi, el a fost eliberat din închisoare şi a plecat deja din Marea Britanie cu un avion privat. Fondatorul WikiLeaks a ajuns la o înţelegere cu autorităţile americane.

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 39 minute
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum o ora
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

Tancurile israeliene pătrund și mai adânc în Rafah. Cel puțin 11 palestinieni au fost uciși în urma ultimului atac

Ziare.com acum o ora
Cel puţin 11 palestinieni au fost uciși luni în Gaza în urma a două lovituri aeriene israeliene care au vizat aprovizionarea cu ajutoare, au declarat medicii. În timp ce tancurile israeliene au pătruns mai adânc în Rafah, în sud, și au luptat pentru

Scandal la Parlamentul European. Viktor Orban nu vrea să facă parte din același grup politic cu AUR

Adevarul acum 43 minute
Premierul ungar Viktor Orban a exclus posibilitatea ca partidul său, Fidesz, să facă parte din Grupul Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul European, din cauza integrării recent a partidului AUR, relatează Agerpres.

Ce se prăznuiește astăzi în calendarul ortodox, pe 25 iunie 2024?

Ziua Constanta acum 31 minute
Sfanta Mucenita Fevronia.Sfanta Mucenita Fevronia a fost fiica unui senator roman. S-a calugarit de tanara intr-o manastire din cetatea Nisibi.Sfanta Fevronia este obligata de Silenius, un persecutor al crestinilor, sa lepede credinta in Hristos si

Volodimir Zelenski: Principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor noastre cu tot ceea ce au nevoie / Negocierile dintre Ucraina şi UE privind aderarea Ucrainei sunt gata să înceapă

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă în mesajul către popot că principalul obiectiv este în prezent regiunea Doneţk şi aprovizionarea forţelor militare ucrainene cu tot ceea ce au nevoie. El mai afirmă că ultimele pregătiri sunt în curs

Coloana oficială care îl trasporta pe Viktor Orban implicată într-un accident rutier în Germania. Un poliţist a murit

Mediafax acum 10 ore
Un ofiţer de poliţie în vârstă de 61 de ani a murit luni, iar un altul a fost grav rănit în timpul unui accident rutier. Ei îl escortau pe prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, în urma deplasării sale pentru a urmări echipa naţională a Ungariei în

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

19°/32°
vin.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

20°/24°
joi

19°/24°
vin.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/27°
mie.

17°/28°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

22°
mar.

18°/33°
mie.

18°/33°
joi

18°/30°
vin.

18°/28°