Dinamo urcă încet-încet spre zona europeană a clasamentului * primele meciuri din etapa a XVII-a a Ligii I la fotbal. Steaua, o nouă remiză
* Petrolul Ploieşti - Corona Braşov 3-0 (1-0). Albin ('17 - penalty), Boudjemaa ('57), Hamza ('81). Joc care a demonstrat diferenţa enormă de valoare între cele două echipe. Petrolul s-a năpustit în careul oaspeţilor şi a ratat din primele secunde, în special prin vârful Doré, care a exasperat publicul prin lipsa sa de inspiraţie. Gazdele au deschis scorul printr-un penalty uşor acordat la intervenţia portarului Marc asupra lui Teixeira şi a accelerat doar în startul primei reprize, când şi-a rotunjit victoria.
* Dinamo - FC Botoşani 1-0 (0-0). Ţucudean ('55). "Câinii roşii" continuă să adune puncte mici pentru vremuri mari, câştigând în faţa unui adversar care a vrut să contraatace dar n-a prea reuşit. Însă totuşi, ratarea lui Hadnagy a fost cea mai mare din prima repriză. Cel care a clarificat meciul a fost Ţucudean (care se readaptează la Dinamo pe etapă ce trece), însă Ţucudean a scăpat de al doilea cartonaş galben în min. 38, pentru un henţ intenţionat, eliminare pe care un arbitru mai "catolic" ar fi putut s-o dicteze.
* Pandurii Târgu Jiu - Universitatea Cluj 3-0 (0-0). Shamshin ('58), Alex ('85, '90). Până la deschiderea scorului a fost un meci echilibrat, cu câte două mari ocazii de căciulă, irosite de Adrovic, respectiv, Lemnaru. A ieşit, însă, la rampă Eric, cu pasa pentru Shamsin şi ghinioanele s-au spart de partea gazdelor. Un fault semnalizat târziu a determinat anularea golului marcat de Eric ('58), dar gorjenii au mai înscris de două ori, pentru o înfrângere prea severă a oaspeţilor.
* Ceahlăul Piatra Neamţ - Viitorul Constanţa 0-0. A fost una dintre cele mai slabe partide ale nemţenilor din acest campionat, prima repriză fiind echilibrată şi ca posesie