Primarii din Gorj sunt din ce în ce mai dezamăgiţi, pentru că au aşteptat degeaba o rectificare bugetară care să rezolve problemele stringente. La Cruşeţ, arieratele depăşesc două miliarde de lei vechi, iar salariaţii primăriei nu şi-au luat salariile de două luni. Primarul Viorel Drăguşin este îngrijorat, pentru că 39 de oameni ar putea să-şi petreacă sărbătorile fără bani în buzunare.
Reporter: Cum staţi cu bugetul la acest final de an?
Viorel Drăguşin: Conturile primăriei sunt secătuite de mai mult timp. Aşteptăm şi noi o rectificare, aşteptăm cel puţin achitarea arieratelor, ceea ce înseamnă lucrări efectuate, facturate şi nedecontate de mai mult de 90 de zile. Sperăm la o rectificare care să ne permită achitarea arieratelor.
Reporter: Arieratele sunt mari?
Viorel Drăguşin: Două miliarde de lei vechi, am depus un tabel şi la consiliul judeţean, şi la direcţia de finanţe, acolo unde ni s-a cerut. Sperăm că o fundamentare a sumelor pentru finanţarea acestor agenţi economici a fost depusă şi de CJ la Finanţele publice Gorj şi că problema arieratelor va fi rezolvată până la sfârşitul anului. Dacă intrăm şi în anul viitor cu datorii, nu vom putea să facem nici în 2014 nimic.
Rep.: Vă presează în vreun fel aceste firme?
Viorel Drăguşin: Din bun simţ, oamenii nu ne-au presat, dar sunt nevoile mari şi la aceşti agenţi economici, pentru că este greu peste tot, criza e mare şi s-a simţit din plin şi la aceşti agenţi economici.
Rep.: Aveţi şi alte datorii?
Viorel Drăguşin: Noi avem probleme şi în ceea ce priveşte achitarea salariaţilor. Restanţele sunt de două luni. Nu mi se pare corect, pentru că vin sărbătorile, fiecare salariat are nevoi, nu este normal să nu fie plătiţi. Întotdeauna la final de an mai apar bani, pentru că se fac nişte calcule, sumele care au rămas neutilizate la guvern să fie repartizare la autorităţile publ