Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Circulaţie infernală în Baia Mare. Rosal luată din nou prin surprindere

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

După o ninsoare de aproape 15 ore, circulaţia rutieră din Baia Mare este sub absolut orice critică. Deşi promiteau că această iarnă nu-i va mai lua prin surprindere, cei de la Rosal au lăsat mult de dorit. Încă de la primele ore ale dimineţii traficul în Baia Mare era infernal.

Stratul gros de zăpadă care a căzut peste Baia Mare a cauzat multe probleme şoferilor băimăreni. De dimineaţă şi până la orele amiezii maşinile societăţii care se ocupă de deszăpezire în municipiu nu au putut fi văzute pe drumuri, fapt care a atras după sine multe nemulţumiri din partea şoferilor, dar şi a reprezentanţilor municipalităţii.

„Am făcut 45 de minute de acasă şi până la lucru. Am stat cel puţin 30 de minute la semafoare şi n-am văzut nici măcar o maşină de deszăpezire. Nu ştiu ce fac oamenii ăştia sau pe ce câştigă ei banii, dar ar trebui scoşi şi aduşi alţii mai buni“, a spus Sorin Matei, un băimărean. „Sub orice critică. Demult n-a mai nins aşa, dar oricum era treaba lor să cureţe drumurile. Degeaba se plimbă o maşină că n-are cum să facă faţă. Nici măcar bulevardele nu sunt curate, ce să mai zic de străduţele dintre blocuri“, a arătat Florin Bud.

A fost nevoie de câteva ore bune de insistenţe şi multe telefoane pentru ca cei de la Rosal să intervină. De această dată, vina este dată pe cei care au semnat contractul de deszăpezire, vechi de 7 ani. „Vă dau un exemplu: în două ore de la încetarea ninsorii arterele principale trebuie să fie circulabile, asta scrie în contract. Ce înseamnă circulabil nu ştie nimeni. Astăzi mi-au spus cei de la Rosal, şi m-au lăsat aşa cu gura căscata, «dom`le noi putem să intervenim în secunda doi după ce se termină ninsoarea», chiar dacă asta înseamnă peste două zile. Mai mult decât atât, conform contractului, acest contract care nu înseamnă decât o batjocură pentru municipiul Baia Mare, există obligatia celor de la

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 6 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 5 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 3 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 5 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 10 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 5 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 4 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 6 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°