În ciuda gerului crunt, tradiţional de altfel, la Kiev este o iarnă fierbinte. Sutele de mii de demonstranţi care ocupă Piaţa Independenţei din centrul capitalei ucrainene, rebotezată acum “Euromaidan”, pentru a sublinia mai bine miza europeană a protestului, par decişi să pună de-o revoluţie. Ar fi probabil prima revoluţie inspirată de ideea europeană, semn că UE, în ciuda hibelor sale majore, mai are încă putere de atracţie.
Unii spun chiar că, păstrând proporţiile, Decembrie 2013 în Ucraina seamănă cu Decembrie ‘89 în România. Măcar în ceea ce priveşte miza protestelor, comparaţia nu este chiar hazardată. Ieşirea din sfera de influenţă a Rusiei, şi alegerea unui viitor european, pare să fie ceea ce îşi doreşte majoritatea ucrainenilor. Plus demiterea preşedintelui Ianukovici, cel care a luat de unul singur decizia de a nu mai semna, pe 20 noiembrie, acordul de asociere cu UE, cedând astfel presiunilor Rusiei.
Această “răzgândeală” de ultim moment, plus intervenţia neinspirată şi brutală a forţelor de ordine, a fost scânteia care a aprins protestele care au culminat duminică seara, atunci când în stradă au fost aproape un milion de manifestanţi.
Lucru de neimaginat până de curând, aproape o blasfemie, protestatarii au dărâmat de pe soclu şi au spart în bucăţi statuia lui Lenin, care trona, culmea ironiei, în Piaţa Basarabiei.
Nu s-a ajuns însă, deocamdată, la confruntarea decisivă. Ianukovici ezită încă să ordone o intervenţie în forţă împotriva manifestanţilor baricadaţi în centrul Kievului. Are experienţa protestelor şi încă nu a uitat lecţia „Revoluţiei Portocalii”.
Actualul preşedinte al Ucrainei este omul împotriva căruia protestatarii au ieşit în stradă şi în 2004-2005. Atunci, ucrainenii au protestat pentru a obţine dreptul la alegeri corecte, şi au reuşit să “răstoarne” victoria obţinută prin fraudă de Ianukovici. “Revoluţia Po
