Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Italia avertizează asupra teroriştilor infiltraţi printre imigranţii ilegali

Publicat in Adevarul, luni 9 decembrie 2013 ·

Milioane de refugiaţi din ţările de la sud de Mediterana reprezintă o problemă umanitară şi o ameninţare la adresa securităţii europene, deoarece printre ei se află terorişti, a declarat luni ministrul italian de Externe, relatează AFP.

Evocând conflictul din Siria, Emma Bonino a apreciat că, „la fel ca toate crizele umanitare", aceasta "are aspecte şi consecinţe politice care pot avea efecte devastatoare", într-o intervenţie în faţa presei, la Roma.

„Nu mă gândesc doar la fragilitatea unor ţări limitrofe, ca Iordania sau Liban", a apreciat ea, ci la situaţia în ansamblu a părţii de nord a Africii.

Criza siriană accentuează problemele economice din ţările din Sahel sau situaţia din Somalia, dar şi „în Libia, care, în prezent, în absenţa unui control asupra teritoriului, este pe cale să se transforme într-un fel de autostradă fără control pe care trec de toate - arme, droguri -", iar ansamblul ridică probleme grave pentru întreaga Europă, a subliniat Bonino.

„În esenţă, avem în sudul Mediteranei milioane de persoane aflate în mişcare, deplasaţi, refugiaţi, emigranţi", a spus ea.

„Numeroase elemente sugerează că printre copii şi femei există şi alţi imigranţi, mai puţin prietenoşi, foşti jihadişti sau membri Al-Qaida", a spus ministrul italian.

„Este clar că debarcări în zona de coastă, fără control, reprezintă un element care implică securitatea Uniunii Europene (UE)", a subliniat ea.

Evocând Operaţiunea Mare Nostrum, în cadrul căreia Italia a mobilizat importante mijloace militare navale în Mediterana, în dreptul coastelor libiene , pentru a salva refugiaţi, Bonino a precizat că aceasta reprezintă totodată un „filtru" împotriva unor pericole potenţiale.

Ministrul a conchis că, în general, „prioritatea absolută" a Italiei, „care nu este dictată doar de geografie", este „Mediterana mare".

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 16 minute
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Replica Rusiei după ce România a declarat un diplomat rus persona non-grata ca urmare a cazului de spionaj

HotNews acum 15 minute
Rusia va riposta după ce România a decis expulzarea unui diplomat rus de la Ambasada Moscovei la București, declarat persona non grata la scurt timp după ce DIICOT a anunțat arestarea unui român pentru spionaj în favoarea Rusiei, a anunțat Ministeru

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum o ora
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 3 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 49 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Monica Niculescu la a 34-a finală la dublu în circuitul WTA » Luptă pentru trofeul de la Strasbourg

Gazeta Sporturilor acum 25 minute
Monica Niculescu (36 de ani, 57 WTA) și Cristina Bucsa (26 de ani, 72 WTA) s-au calificat în finala turneului WTA 500 de la Strasbourg, după o victorie clară în fața perechii olandezo-braziliene Demi Schuurs/Luisa Stefani cu 6-1, 6-4.

Sectorul 4 începe construcția unui teatru în zona de sud a Bucureștiului

HotNews acum o ora
Sectorul 4 al Municipiului București continuă să implementeze proiecte care aduc plus-valoare comunității locale și care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetățenilor în privința accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este p

Armata israeliană anunță că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fâșia Gaza

HotNews acum 42 minute
Armata israeliană a anunțat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici reținuți în Fâșia Gaza de la atacul comis de mișcarea islamistă Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a declanșat războiul în teritoriul palestinian, potrivit A

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°