A fost comemorat, recent, Holodomorul ucrainean. A fost cu adevărat o comemorare naţională pentru vecinii noştri. Din păcate, niciodată suferinţele basarabene – deportările, foametea, crimele – nu au fost comemorate la fel la Chişinău. E suficient să reamintesc că atunci când a fost inaugurat monumentul dedicat victimelor deportărilor din scuarul Gării din Chişinău, practic, niciun oficial nu a participat la eveniment.

Dacă la nivel oficial aceste lucruri sunt mai degrabă ignorate, nu înseamnă că nu avem prilejul să vorbim despre ele. De curând a apărut o nouă carte pe acest subiect, la editura Institutului Cultural Român, una de excepţie – “Povestea vieţii mele", semnată de Ecaterina Chele. Un volum apărut sub îngrijirea domnului Valeriu Matei, directorul Institutului Cultural "Mihai Eminescu" din Chişinău.

Acest volum, după cum am subliniat şi la Târgul Gaudeamus de la Bucureşti, unde am participat la lansarea lucrării, este mai mult decât o carte de istorie. Cred că pentru o mai bună înţelegere a realităţilor istorice ar fi bine să fie inclus în lectura şcolară obligatorie a elevilor, de ce nu, pe ambele maluri ale Prutului. Alături de Valeriu Matei, în faţa unui public select, printre care şi ES Iurie Reniţă, ambasadorul RM în România, academicianul Mihai Cimpoi, diplomaţi şi alte nume importante din România sau R. Moldova, am mărturisit că am citit această carte într-o noapte. Nu o poţi lăsa din mână şi te înfiori în faţa exemplelor relatate, trăite pe viu, realităţi care au marcat vieţi şi destine.

"Floace puhave şi moi, curăţele fără de gunoi"

Cartea este structurată în trei părţi. În prima aflăm detalii despre cum a început puterea sovietică să altoiască "demagogia politică precum că moldovenii nu sunt români, cum că boierii români ne-au asuprit timp de 22 de ani şi iată că au venit fraţii ruşi şi ne-au eliberat". Toate acestea se propovăd