Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta vrea regândirea relaţiei cu Rusia în 2014 şi politică economică externă agreată cu opoziţia

Publicat in Mediafax, luni 9 decembrie 2013 ·

Premierul Ponta a declarat că în 2014 trebuie redeclanşată şi regândită relaţia cu Rusia, în termeni pragmatici şi economici, şi a pledat pentru stabilirea unor obiective de politică economică externă pe care s-a arătat disponibil să le discute cu liderii opoziţiei, precum Predoiu sau Ungureanu.

Ponta a reafirmat, luni, în cadrul unei conferinţe a Institutului Aspen România, buna credinţă şi fidelitatea României faţă de Uniunea Europeană sau de parteneriatul trans-atlantic, dar a arătat că, în relaţiile sale economice, România trebuie să ţină cont, aşa cum nu a făcut între 2009-2012, de faptul că lumea are patru puncte cardinale.

În context, premierul a pledat pentru dezvoltarea sau reluarea bunelor relaţii cu ţări din Asia, zona Golfului sau Africa, şi a anunţat o regândire a relaţiilor cu Rusia.

"Asumându-mi toate polemicile politice, da, cred că anul viitor trebuie să redeclanşăm, să regândim o relaţie cu Rusia. Că o să le spunem că nu mai facem scutul antirachetă? Nici vorbă! O să-l facem! Că nu sprijinim Moldova să se integreze în Uniunea Europeană?! Bineînţeles că o sprijinim! Nu ştiu dacă o să ne apucăm noi acum, cu forţa, să o luăm să o lipim de noi şi nu ştiu dacă asta e ideea cea mai bună. Eu cred că trebuie să-i convingi, nu trebuie să-i iei cu forţa pe cei din Moldova, dar acestea sunt obiective şi sunt interese naţionale pe care nimeni nu le pune sub semnul întrebării. Să ai o relaţie mai pragmatică, în primul rând economic, cu Rusia, în al doilea rând, sigur, politic, cred că e lucru care nu poate fi decât în beneficiul României, aşa cum sunt toate celelalte relaţii cu ţările din afara Uniunii Europene", a declarat Ponta.

El a afirmat că România trebuie să urmeze chiar exemplul SUA sau al statelor UE şi să îşi conceapă un rol pe plan global, astfel încât gradul său de competitivitate să crească.

În acest scop, Ponta a

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretara-şefă a UMF „Carol Davila”, găsită decedată într-un lac din Capitală. Detalii de la polițiști

Ziua Constanta acum 9 ore
Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei Vali Cătălina, a fost găsită fără viaţă într-un lac din Capitală, anunţă Poliţia Capitalei. Secretara-şefă a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Matei V

Al doilea val de explozii în Liban: au fost vizate staţiile radio ale membrilor Hezbollah. Cel puţin 14 morţi şi sute de răniţi

Mediafax acum 9 ore
Dispozitive de comunicare utilizate de gruparea Hezbollah au explodat miercuri în sudul ţării şi în suburbiile sudice ale capitalei Beirut. Exploziile au loc la o zi după ce 12 persoane au murit în Liban şi Siria şi aproximativ 2.800 de persoane au

Licitații - 19 septembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr.1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 11.10.2024 licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare

Stomatologul acuzat de agresiune sexuală asupra influenceriței Lolrelay, condamnat la 10 ani de închisoare

Adevarul acum 11 ore
Dentistul acuzat de influencerița Lolrelai, Ștefania Costache, de viol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate.

Ciucă, despre proiectul de lege prin care Iohannis poate candida: Nu îi dăm un job, românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament sau nu / Are o experienţă în politica externă şi apărare, nu se iroseşte, trebuie valorificată

News.ro acum 10 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri despre proiectul de lege prin care preşedintele Klaus Iohannis poate candida la alegerile parlamentare că PNL nu îi dă un job, ci românii, dacă îl vor alege, va face parte din viitorul Parlament s

Kelemen Hunor, despre proiectul PNL pentru ca Iohannis să poată deveni senator: „E rândul partidului să plătească factura”

HotNews acum 6 ore
Liberalii au o datorie faţă de preşedintele Klaus Iohannis, care i-a ajutat să ajungă la guvernare, a afirmat miercuri liderul UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la propunerea legislativă prin care şeful statului poate candida, în ultimele trei luni

Ciucă: Ce mă diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara / Geoană este candidatul PSD, nu este independent / Lasconi are o activitate care ridică semne de întrebare

News.ro acum 11 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a declarat miercuri că ceea ce îl diferenţiază de Marcel Ciolacu este o chestiune la care se răspunde foarte simplu: El şi-a servit partidul, eu mi-am servit ţara. Despre Mircea Geoană, Ciucă a spus că este candidatul PSD

Norvegia: Focuri de armă în faţa unei şcoli. Suspecţii au fost reţinuţi

News.ro acum 9 ore
Mai multe focuri de armă au fost trase miercuri în faţa unei şcoli din Oslo. Trei suspecţi au fost reţinuţi, a anunţat poliţia norvegiană, potrivit Reuters. Anchetatorii cred că o persoană a fost rănită în schimbul de focuri, dar victima nu a fost l

Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală a SUA a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual

News.ro acum 8 ore
Dolarul a scăzut după ce Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite a redus miercuri dobânda de referinţă cu jumătate de punct procentual, invocând o mai mare încredere că inflaţia va continua să încetinească până la ţinta anuală de 2% a băncii central

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Risc major de producere a unor incendii de vegetaţie, în Portugalia

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Portugalia, unde s-a prelungit starea de alertă din cauza riscului major de producere a unor incendii de vegetaţie. Potrivit MAE, autorităţile portugheze au prelungit stare

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

9°/23°
sâm.

10°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

15°
joi

15°/21°
vin.

19°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

joi

9°/16°
vin.

9°/22°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°