Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CM de handbal feminin - România a pierdut cu Germania

Publicat in Crisana, marți 10 decembrie 2013 ·

După două victorii facile cu Tunisia (27-17) şi Australia (32-13), naţionala de handbal feminin a României a clacat la primul examen serios la Campionatul Mondial din Serbia. Echipa antrenată de Gheorghe Tadici a cedat cu 23-26 (12-13) în faţa Germaniei şi mai are de jucat în grupa D cu Ungaria şi Cehia.

Nemţoaicele au luat o opţiune importantă la victorie în prima parte a ambelor reprize, când s-au desprins la 5-6 goluri, diferenţă pe care româncele nu au reuşit să o anuleze în ciuda unei puternice reveniri spre final. România a reuşit contraperformanţa de a rata şase aruncări de la 7 metri, majoritatea în momente cheie ale jocului de la Novi Sad. "Din punct de vedere tactic, ceea ce ne-am propus şi am pregătit am jucat doar în partea a doua reprizei. Am jucat slab în prima parte, când Muller şi Steinbach au înscris fără probleme. Am anihilat extremele lor, dar ne-au surprins de la linia de 9 metri", a spus Gheorghe Tadici după meci.

România: Ungureanu 4 intervenţii, Tolnai 9 intervenţii - portari; Chiper, Nechita 6 goluri, Pîrvuţ, Dincă, Ardean-Elisei 1, Manea 1, Pintea, Ciuciulete 3, Brădeanu 2, Buceschi, Neagu 4, Marin 3, Perianu 3, Ţăcălie

Antrenor: Gheorghe Tadici.

Grupa D:

Cehia - Tunisia 28-24, Germania - România 26-23, Ungaria - Australia (după închiderea ediţiei).

Clasament

1. Germania - 6 puncte

2. România - 4 puncte

3. Ungaria - 4 puncte

4. Cehia - 2 puncte

--------------------------------------

5. Tunisia - 0 puncte

6. Australia - 0 puncte.

12 decembrie: Australia - Cehia, Germania - Tunisia, România - Ungaria (20.15);

13 decembrie: Tunisia - Australia, Ungaria - Germania, România - Cehia (20.15).

Grupa A

Coreea de Sud - Congo 34-20; după închiderea ediţiei: Muntenegru - Republica Dominicană; Olanda - Franţa.

C

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 44 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 11 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Ţigări şi alcool, doar cu buletinul

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 iunie, un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi pro

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Papa Francisc INIȚIAZĂ construirea unui parc solar pentru Vatican: „Trebuie să facem o tranziție către un model de dezvoltare durabilă”

Gandul acum 7 ore
Papa Francisc a dat ordinul de construire a unui parc solar pentru Statul Cetății Vaticanului. Un „sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, în nord-vestul capitalei italiene, a fost aprobat de suveranul pontif în vârstă d

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°