Iarna s-a instalat, iar Poliţia Rutieră atenţionează că folosirea cauciucurilor de iarnă este obligatorie doar în cazurile în care se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de data calendaristică. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. În caz contrar, şoferii se vor alege cu amenzi usturătoare.
Schimbarea cauciucurilor, conditionată de dată?
Deşi an de an şoferii aveau nedumeriri în privinţa datei calendaristice de la care ar trebui să se facă rocada cauciucuri de vară- cauciucuri de iarnă, oficialii din cadrul Poliţiei Rutiere au precizat că în legislaţia actuală nu se face referire la o dată anume de la care este obligatorie utilizarea anvelopelor speciale pentru sezonul rece. Se prevede însă faptul că schimbarea acestora este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.
“Reamintim şoferilor că au obligaţia ca pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei să echipeze masinile cu anvelope de iarnă. În cazul autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, acestea trebuie să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, potrivit Centrului Infotrafic.
Înlocuirea cauciucurilor nu este însă obligatorie pentru toţi şoferii. “Conducătorii auto care îşi ţin maşinile în garaj, apelând la alte mijloace de transport, nu sunt nevoiţi să îşi schimbe cauciucurile de iarnă. Insă aceştia trebuie să înţeleagă că, dacă nu şi-au schimbat (n.r.- anvelopele) nu pot ieşi cu maşina pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, aşa cum p