Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se umple de bani tot pe spatele fostilor colegi! Adi Sina se vinde afara cu afise cu trupa Akcent si ia 20.000 de euro pe concert

Publicat in Cancan, marți 10 decembrie 2013 ·

In dragoste si in frazboi totul e permis si se pare ca pe premisa asta merge si Adi Sina. Asta, pentru ca solistul se afla in razboi cu fostii lui colegi de trupa si se pare ca, desi si-au separat drumurile, Adi inca profita de pe urma lor.

12 ani de activitate, sute de concerte si milioane de fani, asa se poate rezuma activitatea trupei Akcent. Numai ca, la sfarsitul anului trecut, au inceput sa apara disensiunile, intre cei trei membrii ai trupei, formandu-se doua tabere: Adrian pe de-o parte si Mihai si Sorin, de cealalta. Si, uite asa, cei trei si-au separate drumurile, iar trupa Akcent s-a dizolvat, cei trei avand ultimele concerte in formula actuala in luna iulie. Insa, ulterior, a inceput scandalul, pentru ca Adrian a mers mai departe cu numele Akcent, dar in formula solo, fara acordul celorlalti doi fosti colegi.

Mibai si Sorin au infiintat trupa Two, saptamana trecutaDar asta nu e tot. Reporterii CANCAN.ro au descoperit ca Adrian nu foloseste numai numele trupei, ci si imaginea formatiei Akcent. Mai exact, am intrat in posesia unor afise care promovau concertul lui Adrian Sina, din Islamabad, sustinut weekendul trecut, de data de 7 decembrie, unde, surpriza, pe bannere tronau toti cei trei memrii ai trupei: Adrian, Mihai si Sorin, sub numele de Akcent, evident. Totul, fara stirea celor doi “pagubiti”. Aceasta este dovada ca Adi Sina se promoveaza cu vechea formula AkcentPotrivit surselor noastre, se pare ca organizatorii de spectacole din strainatate habar nu au de schimbarile si de scandalul iscat intre membrii formatiei si se pare ca Adrian profita de aceste lacune pentru a merge singur in spectacole, dar folosindu-se, in continuare, de imaginea trupei. Mai mult chiar, se pare ca, atunci cand este intrebat de absenta lui Mihai si a lui Sorin, acesta ar folosi scuze si pretexte, dintre cele mai diverse. Si in ziare, a aparut acelasi afis al

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum 3 ore
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum o ora
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

UPDATE - CFR SA: Tren de călători defect la ieşire din staţia Fundulea / Traficul reluat pe un fir / Şase trenuri oprite

News.ro acum 32 minute
CFR anunţă, miercuri seară, că traficul feroviar este afectat, în zona Fundulea, din cauza unui tren defect. UPDATE: ”La ora 20.30 se reia circulaţia trenurilor pe firul 2, Săruleşti - Fundulea - Brăneşti, urmează şi redeschiderea firului 1”, a tra

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 5 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Cum a supraviețuit un tânăr din Vaslui după ce s-a aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia

Gandul acum 47 minute
Miercuri, un bărbat în vârstă de 25 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc din Bârlad, județul Vaslui. A spus anchetatorilor că gestul a fost făcut fără intenție, dar nu le-a spus nici motivul. Miercuri, un bărbat de 25 de ani s-a

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 6 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Diana Buzoianu (USR) l-a reclamat pe Arhiepiscopul Tomisului la CNCD, după ultimele afirmații controversate ale ÎPS Teodosie

G4Media acum o ora
Deputatul USR Diana Buzoianu anunţă că a depus plângere împotriva arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a înaltul prelat a sfătuit o femeie, care a relatat că e abuzată de soţ, să

Ziua Drapelului Național, marcată și la Biblioteca Județeană Constanța

Ziua Constanta acum 35 minute
Astăzi, pe 26 iunie 2024, România a sărbătorit Ziua Drapelului Național, un moment cu semnificație puternică și profundă, o ocazie de a ne uni și de a ne reafirma mândria, identitatea națională și apartenența la această frumoasă țară. Copiii înscr

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 5 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

23°
mie.

20°/25°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

22°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°