Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Infractori din România, surprinşi în timpul acţiunii de poliţişti români detaşaţi în Germania!

Publicat in Jurnalul, marți 10 decembrie 2013 ·

Autorităţile din mai multe oraşe din Germania au cerut ajutorul poliţiştilor din România şi Bulgaria, în căutarea unei soluţii pentru problemele de integrare ale persoanelor care provin din cele două ţări. Dacă la Duisburg aceştia întârzie să apară, un număr de patru poliţişti români au descins deja în capitala Germaniei. Prima intervenţie a poliţiştilor români s-a soldat cu şase arestări în Berlin.

O femeie din Bulgaria a furat 150 de euro din geanta unei trecătoare, iar cinci tineri români au deposedat o tânără de poşeta ei. Unul dintre poliţiştii români, îmbrăcaţi în civil, i-a luat la rost pe tineri în limba română despre motivele pentru care s-au apucat de furat. Aceştia au rămas fără cuvinte, când şi-au auzit conaţionalii. “Aveau acte false”, spune poliţistul în engleză, citat de Berliner Morgenpost.

Acord între Berlin şi Bucureşti

Octavian are 41 de ani şi, din motive ce ţin de securitatea misiunii sale, jurnaliştii germani nu doresc să îi publice şi numele de familie. N-a mai fost niciodată în Germania şi singura limbă străină pe care o vorbeşte este engleza. “N-am venit să vizitez capitala Germaniei, ci să ajut la capturarea infractorilor. Sper să fie cât mai multe reuşite”, spune el.

Cei patru poliţişti români au ajuns în Germania la finalul lunii noiembrie şi au o misiune de trei săptămâni în capitala Germaniei. Mutarea a avut loc în cadrul unui program de schimb de experienţă parafat  de ministrul de Interne al Landului Berlin, Frank Henkel (CDU), şi secretarul de stat din cadrul MAI român, Bogdan Tohăneanu.

Încredere în poliţiştii români

Ambasadorul României la Berlin, Lazăr Comănescu, laudă colaborarea dintre cele două instituţii. “Sunt convins că această cooperare practică şi acest schimb de experienţă între poliţia română şi cea germană vor avea succes”, a subliniat Comănescu. “Realitatea este că ne lovim zil

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul Timișoara-Iași, întârziere de 5 ore. Motivul: o locomotivă defectă

Ziare.com acum 10 minute
Trenul IR 1831 Timişoara Nord - Iaşi, cu plecare din Timişoara Nord sâmbătă dimineaţă, 29 iunie, va ajunge la Iaşi cu o întârziere de aproximativ 300 de minute, informează CFR Călători printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, întârzierea este ge

Vâlcea: Bărbat înecat într-un ştrand / El a fost găsit într-un bazin cu apă sărată şi nu a mai putut fi resuscitat

News.ro acum 29 minute
Un bărbat a murit, sâmbătă, înecat într-un bazin al unui ştrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La faţa locului au fost trimise echipaje medicale care au încercat resuscitarea victimei, însă fără rezultat.

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum 57 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 3 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum o ora
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

TRAGEDIE în acestă dimineață de mare sărbătoare! Un bărbat s-a înecat la ștrand

Gazeta valceana acum 2 ore
Astăzi, sâmbătă, 29 iunie 2024, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea a fost sesizat prin apel 112 cu privire la faptul că o persoană s-a înecat la un ștrand din municipiul Râmnicu Vâlcea. La fața locului s-au deplasat polițiștii d

FMI acordă 2,2 miliarde euro Ucrainei pentru stabilitatea financiară a ţării

G4Media acum o ora
Board-ul Fondului Monetar Internaţional a aprobat vineri a patra revizuire a acordului semnat cu Ucraina, o decizie prin care se acordă imediat 2,2 miliarde de dolari pentru stabilitatea financiară şi fiscală a ţării, relatează agenţia EFE, conform

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°