Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistenţi medicali avansați în grad

Publicat in Ziarul de Roman, marți 10 decembrie 2013 ·

228 de candidaţi care au fost admişi la examenul de grad principal pentru asistenţii medicali vor susţine testul grilă joi şi vineri.

Ministerul Sănătăţii organizează, prin Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, în colaboare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, examenul de grad principal pentru asistenţii medicali, sesiunea 2013. Examenul de grad principal are două etape: verificarea dosarelor de înscriere – etapă eliminatorie, şi test grilă de verificare a cunoştinţelor. Pentru a fi declaraţi promovaţi, candidaţii trebuie să obţină la testul grilă minimum 70 de puncte, corespunzător notei 7.00

Joi, 12 decembrie, între orele 10-12, 205 candidaţi admişi la secţiunea Asistenţi medicali generalişti vor susţine testul grilă al examenului de grad principal asistenţii medicali generalişti, conform repartizării pe clase, iar vineri, 13 decembrie, vor susţine testul grilă al examenul de grad principal şi asistenţii medicali pe alte specialităţi – 17 pe Balneofizioterapie, trei pentru Igienă şi Sănătate Publică, unul pentru Radiologie şi Imagistică Medicală, unul pentru Farmacie şi unul pentru Laborator.

Examenul de grad principal se va desfăşura la Colegiul Tehnic “Gheorghe Cartianu” din Piatra Neamţ (fostul Liceu de chimie), situat pe bulevardul Traian, numărul 165. Accesul în sălile de examen se va face între orele 8.30 – 8.45, pe baza actului de identitate.

228 de candidaţi care au fost admişi la examenul de grad principal pentru asistenţii medicali vor susţine testul grilă joi şi vineri.

Ministerul Sănătăţii organizează, prin Direcţia de Sănătate Publică Neamţ, în colaboare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, examenul de grad principal pentru asistenţii medicali, sesiunea 2013. Examenul de grad principal are două etape: verificarea

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Ciucă, mesaj drastic la REUNIUNEA OSCE, de la București: „România nu a permis participarea Rusiei şi Belarusului”

Gandul acum 52 minute
Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a precizat, la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE găzduită de Parlamentul României, că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusulu

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Mediafax acum 3 ore
Anunţul a fost făcut de ministrul sârb de Interne, Ivica Dacic. Atacatorul, a explicat oficialul, l-a lovit pe ofiţer în gât, iar poliţistul „a folosit arma în legitimă apărare, pentru a-l împuşca pe atacator, care a murit din cauza rănilor”. Poliţi

Este oficial Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR la alegerile prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a fost aleasă sâmbătă, la Congresul extraordinar al partidului, drept candidatul formaţiunii politice la alegerile prezidenţiale. Au fost înregistrate 531 de voturi (94,31%) pentru candidatura Elenei Lasconi, potrivi

Trei noi șalupe multirol au intrat în dotarea IGSU. Vor fi distribuite și la Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, continuă proiectele de creștere a capacității de răspuns și intervenție în situații de urgență. Sâmbătă, 29 iunie 2024, trei noi șalupe multirol, achiziționate în cadrul P

România, pe locul cinci în privinţa numărului de fani prezenţi la Euro-2024. Peste 92.000 de suporteri i-au susţinut pe tricolori la partidele din grupe

News.ro acum 3 ore
Peste 130.000 de fani turci au asistat la meciurile Euro 2024 din Germania, conform presei germane, pe baza datelor de la UEFA. România a fost susţinută la meciurile din faza grupelor de 92.000 de fani şi se află pe locul cinci în clasament, fiind d

Intervenție contracronometru a salvamontiștilor. Un turist a căzut de la peste 10 metri, pe scările din Canionul Tamina FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un turist s-a accidentat sâmbătă, 29 iunie, după o cădere de la o înălţime de peste zece metri pe scările din canionul Tamina. El a fost recuperat de către salvatorii montani braşoveni, care l-au transportat pe un drum forestier până la locul în car

Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, pe Calea Victoriei / Evenimentul este susţinut de 25 de ambasade / Anul trecut au fost peste 25.000 de paticipanţi, potrivit Accept România

News.ro acum 5 ore
Marşul Bucharest Pride 2024 se desfăşoară, sâmbătă, începând cu ora 16.00, în Capitală, evenimentul dedicat comunităţii LGBTQIA+ fiind organizat de Asociaţia Accept. „Anul acesta, strigăm «We are ready! Suntem pregătiţi/pregătite/pregătitx!» pe 29 i

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 10 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Mediafax acum 2 ore
„Este o mare onoare să găzduim cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă organizarea la Bucureşti a acestui prestigios eveniment. Am convingerea că dezbaterile din aceste zile vor da

Al 8-lea transfer al verii pentru UTA Arad! Noul atacant al lui Mircea Rednic

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jordan Kadiri (24 de ani) este noul jucător al celor de la . Atacantul a semnat un contract pe un sezon cu posibilitate de prelungire.

Vremea

București
acum

33°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
mar.

22°/35°
Iasi
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

20°/34°
lun.

20°/36°
mar.

19°/29°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

20°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

18°/22°
Timisoara
acum

33°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/23°