Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În continuă scădere: Din octombrie suntem cu 3.521 mai puţini

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 10 decembrie 2013 ·

Populaţia României a scăzut, în luna octombrie, cu 3.521 persoane, comparativ cu luna septembrie 2013, relevă datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS), date marţi publicităţii.

Potrivit sursei citate, în luna octombrie s-a înregistrat naşterea a 18.115 copii, cu 97 mai puţini decât în luna septembrie, în timp ce numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna octombrie a fost de 21.636, cu 2.990 mai multe decât în luna septembrie.

În aceste condiţii, sporul natural provizoriu a fost negativ în luna octombrie, de 3.521 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna septembrie (434 persoane).

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna octombrie, a fost de 138 (7,6 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în creştere faţă de luna septembrie (5,9 copii sub un an la 1000 născuţi-vii).

Conform datelor INS, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în octombrie 10.745 căsătorii, cu 2.983 mai puţine decât în luna septembrie, iar numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.021 divorţuri, cu 13 mai puţine decât în luna septembrie.

Comparativ cu luna octombrie 2012, numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 870 în luna octombrie a acestui an, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.513 mai mare. Sporul natural a fost negativ în luna octombrie 2013, de 3.521 persoane, la fel ca şi în octombrie 2012 (2.878 persoane). Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 34 mai mic decât în luna octombrie 2012.

În ceea ce priveşte numărul căsătoriilor, acesta a fost cu 712 mai mare în octombrie 2013 decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 904 mai puţine divo

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 38 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 42 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 42 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 33 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 49 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 11 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Horoscop pentru vineri, 24 mai 2024. Se anunță o zi bună pentru socializare

Ziua Constanta acum 8 minute
Berbec Te poti ocupa cu succes de studii, de lecturarea cartilor deosebite sau pentru a planifica un program de studiu, printr-o forma oficiala de scolarizare, alaturi de un grup de lucru, cu indrumatori, profesori de buna calitate. Interesul pentru

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°