Ieri, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României au închis definitiv dosarul cunoscut generic „Bani pentru şefi din CJC”, cauză în care au fost judecaţi Eugeniu Mija, afacerist din Bucureşti, Lupşa Realini, cântăreţ al formaţiei Gaz pe Foc, şi Nicolae Vasilescu, înalt funcţionar public, şef al Departamentului Legislativ al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Casei Româno-Chineze şi deputat USL (Colegiul 2 Craiova).
Pe data de 2 iulie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a condamnat pe Eugeniu Mija la două pedepse a câte 2 ani şi 6 luni de închisoare pentru „săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă, în concurs real”. După contopire, instanţa a hotărât ca acesta să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Asta în timp ce Realini Lupşa a primit doi ani de închisoare pentru „săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, cu suspendare condiţionată pe o durată de patru ani. Nicolae Vasilescu a fost achitat pentru infracţiunea de trafic de influenţă, magistraţii hotărând că fapta reţinută pe procurori în sarcina deputatului nu a fost săvârşită de acesta. Mai mult decât atât, Curtea Supremă a constatat că „suma de 15.000 de euro pretinsă şi primită de inculpatul Mija Eugeniu a provenit din fondul special constituit la dispoziţia procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru organizarea acţiunilor de prindere în flagrant, aceasta fiind integral ridicată de la inculpatul Mija Eugeniu şi restituită către Direcţia Naţională Anticorupţie”. Ieri, Nicolae Vasilescu a fost condamnat la doi ani de închisoare, el fiind găsit vinovat de trafic de influenţă, iar Mija a rămas cu pedeapsa de 2,6 ani. De asemenea, Realini Lupşa rămâne cu cei doi ani de închisoare.
Bani, bani, bani
Procurorii DNA susţin că, în cursul lunii noiembrie 2011, „inculpaţii Mija Eu