Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta a discutat cu Obama timp de 15 minute, la stadionul din Johannesburg

Publicat in Adevarul, marți 10 decembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta, aflat la Johannesburg, a avut o întâlnire cu preşedintele american Barack Obama, cu care a discutat timp de 15 minute, în tribuna stadionului în care a fost organizată ceremonia în memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela.

Surse din delegaţia premierului afirmă că discuţia a avut loc într-o lojă a stadionului, după ce preşedintele american şi-a susţinut discursul în memoria lui Nelson Mandela, premierul Ponta fiind prezentat lui Obama de către fostul prim-ministru britanic Tony Blair.

În timp ce preşedintele Obama îşi susţinea discursul, Ponta s-a apropiat de Tony Blair, cu care are o relaţie apropiată, iar la finalul discursului amândoi s-au îndreptat spre preşedintele SUA, Ponta fiind prezentat acestuia de către Tony Blair.

Premierul Victor Ponta a confirmat întâlnirea cu Obama, adăugând că nu a discutat "nimic oficial" cu acesta.

Alături de premierul României, Victor Ponta,la Johannesburg se află şi fostul preşedinte din perioada 1996-2000, Emil Constantinescu.

80.000 de persoane participă la ceremonia de adio organizată în memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela, decedat joi seară, la vârsta de 95 de ani.

Ceremonia organizată în memoria fostului preşedinte sud-african Nelson Mandela a început, marţi, ,cu o întârziere de o oră, cu intonarea imnului sud-african pe stadionulFirst National Bank (FNB), cunoscut şi sub denumirea Soccer City, din Soweto, în apropiere de Johannesburg, în prezenţa a numeroşi şefi de stat şi de guvern, relatează AFP.

În ciuda ploii, mulţimea nu a încetat să cânte şi să danseze, pe aşteptarea derulării ceremonialului de comemmorare.

„Nkosi sikelel' iAfrika” („Dumnezeu să binecuvânteze Africa”) a intonat mulţimea, începând imnul naţional sud-african.

Cincizeci şi trei de şefi de stat şi de guvern se află în Africa de Sud pentru a part

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 29 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 40 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°