Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi reguli de pescuit

Publicat in Info Braila, marți 10 decembrie 2013 ·

Pescarii nu vor mai avea voie sa arunce prada inapoi in apa, iar cantitatea de pesti prinsi nu va trebui sa fie mai mare decat cota de reproducere a unei anumite specii intr-un an, conform unui pachet al reformei politicii comune de pescuit, aprobat marti de Parlamentul European (PE). Setul de masuri va intra in vigoare la inceputul lui 2014 si deschide calea unei noi politici durabile de pescuit a UE. "Pescarii vor fi obligati sa respecte 'cota maxima durabila' (MSY), adica prada nu trebuie sa depaseasca cota de reproducere a unei anumite specii intr-un an. Obiectivul este de a reface si a mentine rezervele de peste peste nivelurile care pot produce MSY. Cele mai multe specii care sunt aruncate inapoi in apa mor. Pentru a pune capat acestei practici paguboase, care in prezent nu este interzisa, vasele de pescuit vor fi obligate sa aduca la tarm cel putin 95% din toata prada, conform unui calendar cu date specifice pentru diferite specii, incepand gradual cu 2015. Parlamentul European a luptat si a reusit sa pastreze acest procentaj cat de mare posibil, aproape de interzicerea totala", explica reprezentantii PE. "Reforma va aborda cea mai mare problema a Politicii comune de pescuit, si anume pescuitul excesiv. Consiliul UE va fi obligat acum sa actioneze in mod durabil cand va negocia cotele de pescuit", a spus raportorul Ulrike Rodust, europarlamentar german. Pescarii nu vor mai avea voie sa arunce prada inapoi in apa, iar cantitatea de pesti prinsi nu va trebui sa fie mai mare decat cota de reproducere a unei anumite specii intr-un an, conform unui pachet al reformei politicii comune de pescuit, aprobat marti de Parlamentul European (PE). Setul de masuri va intra in vigoare la inceputul lui 2014 si deschide calea unei noi politici durabile de pescuit a UE. "Pescarii vor fi obligati sa respecte 'cota maxima durabila' (MSY), adica prada nu trebuie sa depaseasca cota

Articolul in Info Braila >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum 4 ore
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

22°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°