Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martor: fostul şef al Departamentului IT din Poşta Română, ar fi fost „presat” să achiziţioneze ilegal produse software

Publicat in Adevarul, marți 10 decembrie 2013 ·

Fostul şef al Departamentului IT din Poşta Română, Vasile Bărbuleţ, ar fi fost „presat” să facă achiziţia unor produse de software. Asta reiese din declaraţia unui martor audiat de procurorii anticorupţie în dosarul ce are ca obiect prejudicierea companiei cu peste şase milioane de euro.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), un fost inginer în cadrul Departamentului IT al Companiei Naţionale (CN) Poşta Română SA le-ar fi spus anchetatorilor că a constatat, după ce a utilizat produsele de software, că cerinţele îndeplinite de acestea puteau fi îndeplinite şi de alte produse similare de la alţi producători de soft.

„Ba mai mult, martorul a susţinut că produsul Acces Control nu este necesar pentru activitatea companiei, cumpărându-se 800 de licenţe pentru 800 de servere. Martorul a mai declarat că, înainte de a pleca din CN Poşta Română SA, în anul 2010, în contextul cercetărilor demarate de către organele de urmărire penală, înv. Bărbuleţ Vasile i-a spus «să nu fie supăraţi pentru că şi el a fost presat de conducerea companiei să facă această achiziţie»”, se arată în documentul citat.

Procurorii susţin că această afirmaţie ar demonstra că atât Bărbuleţ, cât şi ceilalţi învinuiţi din dosar, erau conştienţi de faptul că săvârşesc o faptă penală. Faptul că „a fost presat” înseamnă că fostul şef al Departamentului de IT era conştient că achiziţia s-a făcut încălcând legea, consideră procurorii.

Mai mult, susţin procurorii DNA, Vasile Bărbuleţ, în calitatea de preşedinte al Comisiei de evaluare, a urmărit „doar întocmirea unor înscrisuri justificative în mod formal”, şi nu efectuarea propriu-zisă a unei negocieri reale sau evaluări cu reprezentanţii firmei Data Tech Business Solutions Ltd - companie cipriotă de la care s-au cumpărat mai multe produse, la un preţ mult mai mare. @N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în cinematografia din România Îndrăgita actriță Ileana Stana Ionescu a decedat

Ziua Constanta acum 45 minute
Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai respectate și apreciate actrițe din România, a decedat duminică, 30 iunie, la 87 de ani. A avut o mulțime de roluri memorabile de-a lungul timpului, însă ulterior a decis să se retragă din lumina reflectoare

UPDATE - Accident pe aerodromul Clinceni / Un paraşutist a murit / A fost deschis un dosar penal care vizează infracţiunea de vătămare corporală din culpă - VIDEO

News.ro acum 21 minute
Un grav accident a avut loc, duminică, pe aerodromul de la Clinceni din judeţul Ilfov, unde o persoană care a sărit cu paraşuta a căzut la aterizare, fiind grav rănită. Victima accidentului de pe aerodromul Clinceni este un bărbat în vârstă de 42 de

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 59 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului

Press Alert acum 53 minute
Foto: Arhivă Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, în țară sunt organizate 477 centre de axamen. Probele scrise din prima sesiune a examenului

Premierul ungar Viktor Orban vrea o alianță a partidelor europene de extremă dreaptă: „O nouă epocă începe”

Adevarul acum o ora
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar european, împreună cu partidul de extrema dreaptă austriac şi mişcarea centristă a fostului premier ceh Andrej Babis, denumit „Patrioţi pentru Europa”.

Bacalaureat 2024 Luni, 01 iulie, prima probă. Iată ce obiecte sunt interzise la examen

Ziua Constanta acum 38 minute
Încep probele scrise la Bacalaureat 2024, începând de luni, 01 iulie. Probele scrise din prima sesiune (iunie - iulie) a examenului național de bacalaureat 2024 se vor desfășura în perioada 1 - 5 iulie în 477 de centre. Iată ce obiecte sunt interz

Incendiu la o stație GPL din Mehedinți în urma unui accident rutier. Cum a pornit focul VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un accident rutier a provocat un incendiu la o stație GPL din județul Mehedinți. Potrivit Potrivit Centrului Infotrafic, în urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoşat într-un recipient GPL al unei staţii GPL. Astfel, a pornit incendiul. Pomp

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 3 ore
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

"Ruşine", "Eşec naţional" - presa italiană, furioasă după eliminarea campioanei europene en-titre în optimi la Euro-2024

News.ro acum 2 ore
Eliminarea Italiei, campioana europeană în exerciţiu, în optimile de finală ale Euro-2024, sâmbătă, în faţa Elveţiei, nu a fost o surpriză pentru presa italiană, care a descris-o drept "o ruşine", "un eşec naţional" şi "un naufragiu". "O ruşine", ti

Război în Ucraina, ziua 807. Zelenski și-a reînnoit apelul pentru arme cu rază lungă de acțiune

Press Alert acum 6 ore
< p> Președintele ucrainean Volodimir Zelensk și-a reînnoit apelul pentru mai multe arme cu rază lungă de acțiune și apărare aeriană, după ce un atac cu rachete a ucis șapte persoane, inclusiv doi copii, scrie BBC. Atacul rusesc asupra orașului Viln

Vremea

București
acum

34°
dum.

21°/35°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
Constanta
acum

32°
dum.

22°/32°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

31°
dum.

21°/34°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°