Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Der Spiegel: UE îl vrea lider al Ucrainei, pe campionul mondial la box, Vitali Kliciko

Publicat in Adevarul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Uniunea Europeană încearcă să îl transforme pe fostul campion la box Vitali Kliciko în noul lider al Ucrainei, lupta pentru viitorul ţării fiind între preşedintele rus, Vladimir Putin, şi cancelarul Germaniei, Angela Merkel, comentează Der Spiegel.

„Lupta pentru Ucraina a devenit acum un meci între preşedintele Rusiei şi cancelarul Germaniei. Vladimir Putin a câştigat prima rundă. Dar Angela Merkel şi partenerii ei europeni încearcă să îl convingă pe campionul la box Vitali Klitciko să devină noul lider al ţării", explică publicaţia germană.

„Rusia a învins Uniunea Europeană în prima rundă a luptei pentru Ucraina. Mai precis, cancelarul Merkel a pierdut prima rundă în faţa preşedintelui Vladimir Putin, ruşii câştigând prin knock out tehnic. În doar câteva săptămâni, Putin a reuşit să îl facă să se plieze pe preşedintele Viktor Ianukovici, printr-o combinaţie de presiuni şi promisiuni tentante. Rezultatul a fost că Ianukovici nu a semnat acordul de asociere cu UE", aminteşte Der Spiegel, notând însă că UE menţine deschisă uşa pentru Ucraina.

„Uşa rămâne deschisă pentru Ucraina", a insistat Merkel, subliniind că europenii sunt în continuare dispuşi să negocieze.

În urmă cu o săptămână, publicaţia spaniolă El Mundo titra: „Dacă într-o zi Kievul va avea nevoie de cineva care să dea cu pumnul în masa istoriei, într-un colţ al ringului european se încălzeşte deja un profesionist: campionul mondial de box Vitali Kliciko. Acest uriaş este liderul partidului de opoziţie Udar (Lovitură) şi va fi candidat la alegerile prezidenţiale şi posibil rival al preşedintelui Viktor Ianukovici, din martie 2015“.

Citiţi mai multe despre protestele din Ucraina

Autorităţile ucrainene au intervenit iar în forţă pentru a înlătura protestatarii strânşi în Piaţa Independeţei din Kiev pentru a cere demisia preşedintelui Ianukovici. Este a doua astfel de in

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum o ora
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 14 minute
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 2 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Sectorul 4 începe construcţia unui teatru în zona de sud a Bucureştiului

Mediafax acum 52 minute
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti continuă să implementeze proiecte care aduc plusvaloare comunităţii locale şi care, totodată, asigură respectarea drepturilor cetăţenilor în privinţa accesului la servicii culturale de calitate. Proiectul este pu

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 6 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum 37 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Emil Boc anunţă că au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti - FOTO

News.ro acum o ora
Primarul Clujului Emil Boc anunţă că vineri au început lucrările la Centura metropolitană a Clujului, tronsonul 1, Cluj-Floreşti, care ar urmă să se încheie la finalul anului viitor.

Incendiu violent la un service auto. Sașe mașini au ars în totalitate VIDEO

Adevarul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit vineri la un service auto din municipiul Brăila. Nouă autoturisme au fost afectate: şase dintre ele au ars în totalitatea, iar trei au fost parţial avariate. Din fericire, nu au existat victime.

Vremea

București
acum

27°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°