- Cultural - nr. 242 / 11 Decembrie, 2013 Marile sarbatori crestine ale Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezei au in viata credinciosilor o semnificatie aparte. Ele trezesc rezonante afective de inalta sensibilitate si de puternica intensitate, creand o atmosfera de bucurie si un farmec cu totul specific in trairea religioasa. La aceasta contribuie, in cea mai mare masura, traditia veche a colindelor, care infatiseaza evenimentul de incomensurabila importanta a venirii in lume a Fiului lui Dumnezeu, intrupat intr-un nimb de o deosebita frumusete si duiosie. Ca parte integranta a folclorului religios, colindele au o valoare nepretuita prin originea si, mai ales, prin vechimea lor. La noi, la romani, ele sunt foarte vechi, conturandu-se odata cu chiar etnogeneza noastra si cu raspandirea crestinismului pe meleagurile natale. Astfel, prezenta in colinde si plugusor a numelui lui "Badica Traian” ne sugereaza timpul formarii poporului roman, amintindu-ne de stramosii neamului nostru. In acelasi context al aparitiei lor exista parerea ca cele mai vechi colinde sunt cele care au refrenul "Lerui, Doamne” sau "Alilerui, Doamne”, care ar fi forma arhaica a cuvantului bisericesc "Aliluia”. Sub raportul maiestriei artistice a versului si melodiei, colindele ocupa un loc de seama in creatia folclorica romaneasca. Ele formeaza un tot unitar cu doinele, baladele si cantecele de vitejie, cu basmele, proverbele si zicatorile noastre, deoarece, venind din lumea vechilor obsti satesti, ele pastreaza unele din cele mai vechi realizari poetice romanesti. Ele exprima, sub forma poeziei populare, florile alese ale simtamintelor noastre crestinesti in fata tainei celei de veac ascunse, precum si binefacerile ce s-au revarsat asupra omenirii prin intruparea Fiului lui Dumnezeu. Ele sunt inmiresmate de parfumul cel mai ales al evlaviei noastre crestinesti si stramosesti, sunt o transpu