de N. I. DOBRA
11 decembrie 2013 23:11
1 vizualizare
A-A+ Nu mi-a putut explica nimeni de ce oare porcul are un atât de prost renume, deşi - vorbesc de cel domestic - este blând, răbdător, sociabil, lipsit de prejudecăţi, simţindu-se bine oriunde şi mâncând orice. Oamenii de ştiinţă îi zic Suis scrofa domestica, dar numele lui real vine din latinescul porcus. Nu s-ar zice că porcul arată chiar ca un june-prim, mai ales că sunt câteva rase pe care e bine să nu le visezi noaptea. Dar cunosc animale mult mai dizgraţioase, dacă ar fi să pomenesc doar foca, morsa, hipopotamul, crocodilul, urangutanul, liliacul. Măcar acesta e util societăţii, mai ales spre sfârşitul anului. Iar lista meniurilor şi preparatelor pe bază de porc sunt cvasinelimitate: de la pastă de ficat , răcituri, costiţă afumată, slănină, jumeri, la ciorbe de tot felul, jambon, tocană, cap de porc cu varză, cap de porc fiert, cârnaţi, caltaboşi, chiftele, cotlet cu varză călită, ficat prăjit cu ceapă, purcel de lapte la tavă, şniţel, frigărui, muşchi împănat, sângerete, sarmale, antricot la grătar sau la tavă, muşchi la grătar, carne în untură, borş, mezeluri, perişoare...
Al. O. Teodoreanu, a fost un gurmand de marcă, dar şi un băutor temeinic, deviza lui fiind... biblică: "Nimic sub soare nu este mai bun pentru om decât să mănânce, să bea şi să se desfete. Mergi dară, mănâncă pâinea ta cu bucurie şi bea vesel vinul tău, căci e de la Dumnezeu" - Ecleziastul II, 24). În cartea lui "De re culinaria", propune o reţetă de care n-am auzit: "Se iau mai multe burţi de porc, întregi. Se pun într-un vas şi se opăresc cu apă clocotită. Se rad bine cu cuţitul de toate zbârciturile. Urmează o operaţie migăloasă şi de lungă durată. Ca burţile să fie perfect curăţite, trebuie îndelung frecate cu sare de bucătărie din belşug sau cu făină de păpuşoi (porumb) până ce capătă o culoare albă, imacul
