Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gaură în bugetul UE: Comisia Europeană plăteşte funcţionari palestinieni care nu lucrează

Publicat in Adevarul, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Uniunea Europeană cheltuie în fiecare an sute de milioane de euro pentru fonduri acordate funcţionarilor palestinieni, deşi oficialii europeni ştiu că o bună parte din beneficiari nu au mai lucrat de mai mulţi ani. Curtea Europeană de Conturi, instituţie care verifică administrarea fondurilor europene, a publicat miercuri un raport potrivit căruia sunt detaliate condiţiile programului „Pegase”. Acesta este una dintre iniţiativele Uniunii menite să ofere soluţii pentru rezolvarea conflictului arabo-israelian, cu scopul imediat de a menţine activitatea serviciilor publice şi de a ajuta familiile palestiniene nevoiaşe. Raportul auditorilor arată că Uniunea Europeană a plătit Autorităţii Palestiniene (AP) aproximativ 200 de milioane de euro pe an, în perioada 2008-2012 pentru a acoperi salariile angajaţilor din sectorul public. Aceşti bani au finanţat aproape jumătate din cei 170.000 de funcţionari şi pensionari care depind de AP, notează EU Observer. Beneficiarii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care aceea de a fi activi pe piaţa muncii. Însă până la 24% dintre palestinienii angajaţi la Ministerul Educaţiei şi la Ministerul Sănătăţii, instituţii naţionale sun umbrela AP, nu s-au prezentat la locul de muncă în anul 2010. În plus, AP continuă să plătească salariile a 90 de oficiali palestinieni care nu au capacitatea de a-şi îndeplini obligaţiile profesionale. Trei din zece beneficiari ai programului Pegase, selectaţi pentru un interviu cu auditorii europeni, au spus că nu lucrează în prezent. „Pegase are menirea de a sprijini sectorul public din Palestina, iar plata funcţionarilor care nu sunt activi nu contribuie la îndeplinirea acestui obiectiv”, au notat specialiştii europeni. Auditorii au adăugat că reprezentanţii Comisiei Europene erau conştienţi de existenţa acestei probleme şi că au ignorat-o în mod deliberat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Roberto Baggio, bătut de hoți înarmați de față cu familia sa în propria casă! » Legenda Italiei a ajuns la spital

Gazeta Sporturilor acum o ora
Roberto Baggio (57 de ani), legendarul mijlocaș ofensiv al Italiei, a fost victima unui jaf violent alături de familia sa, joi seară, în timp ce urmărea partida de la .

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum o ora
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum 2 ore
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Bărbat găsit mort într-un canal de scurgere. Polițiștii încearcă să afle cine este

Ziare.com acum o ora
Polițiștii au deschis o anchetă după ce cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un canal de scurgere din Mangalia, județul Constanța. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Mangalia au fost sesiz

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

30°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°