Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trenul de viteză “Hyperion”, fabricat la Craiova, a fost finalizat

Publicat in Ziua Veche, miercuri 11 decembrie 2013 ·

Trenul “Hyperion” este primul tren electric fabricat în România care atinge 160 de kilometri pe oră.

Vehiculul a fost fabricat la Craiova, printr-un program de finanțare cu fonduri europene și acum face primele teste pe șine. Deși în comparație cu trenurile de mare viteză din Franța sau Japonia Hyperion poate fi considerat un melc, pentru infrastructura feroviară românească acest mijloc de transport ar putea să revitalizeze ideea de transport de persoane cu trenul. Dacă infrastructura i-ar permite, Hyperion ar putea să parcurgă distanța București – Brașov în numai o oră, iar București – Constanța, în mai puțin de două ore.

Proiectul se numește “Introducerea în fabricație a trenului regional”, din simplul motiv că acest tren a fost gândit ca un mijloc de transport regional, rapid. A costat 14 milioane de lei și a fost produs de uzina Softronic, Craiova. Trenul are 4 vagoane, din care două vagoane motoare, reversibile. Capacitatea de transport este de 180 de locuri, iar confortul interior este comparabil cu cel al oricărui tren modern.

Compania Softronic produce în prezent două modele de locomotivă electrică: Phoenix, cu o putere nominală de 5.100 kW, și Trans Montana (6.000 kW), locomotive care sunt vândute în special în țări din Europa occidentală.

VEZI VIDEO AICI

Trenul “Hyperion” este primul tren electric fabricat în România care atinge 160 de kilometri pe oră.

Vehiculul a fost fabricat la Craiova, printr-un program de finanțare cu fonduri europene și acum face primele teste pe șine. Deși în comparație cu trenurile de mare viteză din Franța sau Japonia Hyperion poate fi considerat un melc, pentru infrastructura feroviară românească acest mijloc de transport ar putea să revitalizeze ideea de transport de persoane cu trenul. Dacă infrastructura i-ar permite, Hyperion ar putea să parcurgă distanța București – Brașov în numai o oră, i

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere a murit la vârsta de 53 de ani

News.ro acum 36 minute
Christophe Deloire, secretarul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (RSF), a murit la vârsta de 53 de ani, a anunţat sâmbătă ONG-ul francez, relatează AFP. Jurnalistul a decedat "în urma unui cancer fulminant", a precizat organizaţia car

Mesajul Rusiei pentru România privind tezaurul românesc: „Rusia nu datorează nimic nimănui”

Adevarul acum o ora
Dialogul dintre Rusia și România pe tema rezoluției Parlamentului European (PE) prin care se cere Rusiei să returneze aurul României este imposibil din cauza politizării subiectului și trebuie închis. Această opinie a fost exprimată de Mihail Șvidko

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum o ora
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov. Câți bani a recuperat ANAF din prejudiciul de peste 6 milioane de lei

Ziare.com acum 2 ore
Dosarul tablourilor lui Darius Vâlcov, fost primar PDL în Slatina, ex-ministru PSD de Finanțe, consilier al fostului premier PSD Viorica Dăncilă și apropiat al fostului lider PSD Liviu Dragnea, face din nou vâlvă. Și asta pentru că ANAF nu a recuper

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum o ora
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 3 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 3 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°