Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Olimpicii vâlceni au fost premiaţi cu câteva sute de lei pentru rezultatele obţinute în 2013

Publicat in Adevarul, joi 12 decembrie 2013 ·

Peste 100 de elevi şi profesorii acestora au fost premiaţi astăzi de autorităţile locale. În total, primăria Râmnicu Vâlcea a alocat 50 000 de lei pentru premierea elevilor care au făcut cunoscut numele oraşului la olimpiadele naţionale şi internaţionale.

Festivitatea de premiere a olimpicilor vâlceni a avut loc la cinematograful din Ostroveni în prezenţa conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea şi a primarului Emilian Frâncu.

“Ne-am întâlnit într-un cadru festiv pentru a-i recompensa pe olimpici pentru efortul depus pentru câştigarea unor concursuri foarte grele. Am afirmat într-un interviu că nu se poate face performanţă într-un sistem de învăţământ subfinanţat. Ei bine, mă bucur că aceşti copii au reuşit să mă contrazică. Ei sunt dovada vie că se poate face performanţă într-un sistem de învăţământ subfinanţat”, a spus inspectorul şcolar general Ion Gherghinaru.

Printre premianţi s-au numărat Laurenţiu Ploscaru, elevul C.N. Alexandru Lahovari care a obţinut în 2013, pentru al doilea an consecutiv, medalie de aur la Balcaniada de Matematică pentru juniori. Pentru că nu a putut participa la festivitatea de premiere, Laurenţiu şi-a trimis părinţii să-I ridice premiul.

“Laurenţiu este în autobuz acum, în drum spre Bucureşti, spre Facultatea de Matematică. Se pregăteşte pentru selecţia pentru un concurs internaţional şi acum, înainte de sărbători, e tot pe drumuri. Mă bucur pentru premiul de astăzi, domnul primar ne-a mai ajutat şi astă-vară”, spune Gheorghe Ploscaru, tatăl micului matematician.

Laurenţiu Ploscaru a câştigat în acest an medalie de aur şi la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară “Tuymaada” din Rusia.

Premiul I -550 de lei

Elevii care au obţinut premiul I la olimpiadele interne şi internaţionale a primit fiecare câte 550 de lei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 4 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 11 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 9 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 4 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 7 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 9 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

19°
dum.

19°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°