Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noile biruri anunţate pentru 2014, atacate din interiorul Puterii

Publicat in Puterea, joi 12 decembrie 2013 ·

Măsurile fiscale anunţate de Guvern începând cu 1 ianuarie, respectiv taxa pe stâlp şi acciza suplimentară 7 cenţi pe litrul de carburant, sunt pe cale să fie modificate radical sau chiar abandonate. Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat ieri că ordonanţa de urgenţă care instituie aşa-numita „taxă pe stâlp” ar putea fi modificată în Parlament astfel încât să fie excluse de la acestă impozitare anumite zone din agricultură. Pe de altă parte, surse din Ministerul Finanţelor au declarat pentru PUTEREA că este foarte probabil ca Executivul să renunţe şi la acciza suplimentară pe benzină, după ce a amânat-o pe cea la motorină, întrucât impactul bugetar ar fi prea mic raportat la scandalul iscat în jurul acestei măsuri.

După ce asociaţiile profesionale din domeniul agriculturii au protestat vehement cu privire la intenţia Guvernului de a taxa cu 1,5% toate activele speciale ale companiilor, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, încearcă să modifice ordonanţa de urgenţă în Parlament astfel încât să excepteze agricultura de la impozitare. „Am avut o discuţie cu vicepremierul Chiţoiu, sunt foarte mulţi parlamentari care au făcut interpelări pe această temă şi eu sper să ajungem la o formă modificată atunci când se va discuta la Parlament această problemă. Modificată în sensul eliminării anumitor prevederi din această ordonanţă. Din punctul meu de vedere, sunt anumite categorii, mă refer la platformele betonate, care sunt în anumite exploataţii agricole, care nu ar trebui să intre în această categorie. Am dat doar un exemplu, dar sunt foarte multe alte exemple. Eu mi-aş dori ca tot sectorul agricol să poată să fie exceptat, dar nu cred că se va putea”, a afirmat ministrul, citat de Mediafax.

Se va renunţa şi la acciza pe benzină

Strâns cu uşa de şeful statului, Traian Băsescu, dar şi de reprezentanţii mediului de afaceri, Guvernul a ceru

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 2 ore
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 46 minute
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 4 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 50 minute
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum 3 ore
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 3 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Maia Sandu, după ce ansamblul Hecenii a ocupat locul 3 la ”Românii au talent”: Aţi făcut Moldova mândră!

HotNews acum o ora
Preşedinta Maia Sandu a afirmat că ansamblul Hecenii, care a ocupat locul 3 la show-ul ”Românii au talent”, au făcut Republica Moldova mândră, potrivit News.ro. Ansamblul HeceniiFoto: Captura Pro TV ”Felicitări, Hecenii, pentru bucuria pe care aţi a

Kaufland retrage de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes

Ziua Constanta acum o ora
Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia există suspiciunea de infectare cu Listeria Monocytogenes. Retailerul Kaufland a decis să retragă de la raft un sortiment de file de somn asupra căruia ex

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°