Când vine vorba despre olteni, nu poţi să nu te gândeşti la Nea Mărin, simpaticul personajul care prezenta, cu umor, viaţa unor oameni renumiţi pentru ambiţia lor. Pentru Festivalul Internaţional de Epigramă „Traian Demetrescu”, de la Craiova, umoriştii au scos idei, dar nu din piatră seacă. Prazul, rogojina, zaibărul, reteveiul, precum şi cunoscutele refrene olteneşti, au reprezentat adevărate surse de inspiraţie.
Gheorghe Bâlici – Chişinău:
Umorul oltenilor
Oltenii, oameni cu umor,
Trăiesc în ţara lor cum vor
Şi râd, când nu se pot abţine,
Ştiind că nu trăiesc chiar bine!...
Olteanul
Deştept, cu har şi bogăţii,
Olteanu-i om dintr-o bucată
Ce te obligă să-l descrii…
Dovadă e chiar tema dată.
Grigore Chitul – Bistriţa:
Filosofia şi ultimul scandal la olteni
Juveţii-argumentând eclectic,
Cu firea lor mai arţăgoasă,
Se confruntară dialectic…
Dar cu cuţitele pe masă!
Cin’ se ia cu mine bine…
Olteanul – caracter model,
C-un gest din cele mai fireşti,
Îţi dă şi haina de pe el,
Dar numai dacă i-o… plăteşti!
Florina Dinescu – Ploieşti:
De gustibus…
Mintea cu-n oltean nu-mi pun,
Că-nainte să se culce
El se roagă: „Zaibăr bun
Doamne dă-mi, şi-o mândră dulce…”
Olteni de invidiat
Când ai gânduri mai păgâne
Poţi să intri chiar şi-n boală:
Banul lor tot ban rămâne,
Chiar şi-n… visteria goală!
Petru-Ioan Gârda – Cluj-Napoca:
Deznodământul
unui conflict la vârf
După ce-a-ncetat duelu’
Ce-a-nvrăjbit o vreme clica,
Leii sunt la MITITELU,
„Banul” e la MITITICA.
Podarul (madrigal)
Cu inima, cu vocea-i legendară,
Cu versu-i clar, cu ochii