Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a surprins ieri prin avansarea, în mod indirect, a unei date de adoptare a monedei euro mai îndepărtate decât orice scenariu evocat până în prezent: 2023, adică peste 10 ani.
Aceasta înseamnă o amânare a termenului oficial de până acum cu opt ani. Ţinta privind adoptarea euro în 2015 a fost asumată în 2007, când s-a pus problema unui consens naţional precum cel de la Snagov din 2000 pentru o perioadă de şapte ani care să ducă la adoptarea euro în 2015 aşa cum a fost integrarea în UE în 2007. Nu este clar acum cine este responsabil pentru această amânare, iar guvernatorul nu a indicat cine se face vinovat de întârzierea aderării la zona euro, deci de întârzierea recuperării decalajelor faţă de Occident.
Între timp, au mai fost avansate încă două ţinte anuale, şi anume 2018 şi 2019, de către oficiali ai BNR şi înalţi oficiali guvernamentali. Nici ţinta pentru 2023 anunţată ieri de către guvernator nu este oficială, însă surpriza e că ea este mult mai întârziată faţă de orice obiectiv modificat anterior.
Guvernatorul Isărescu a fost mult timp un avocat al intrării cât mai rapide a României în zona euro, argumentând că procesul fundamental de convergenţă a economiei româneşti la cea a occidentului va fi impulsionat de adoptarea euro. De altfel, aceasta a fost şi politica sa în ceea ce priveşte convertibilitatea deplină a leului, obiectivul acesta fiind asumat ca şi necesar pentru creşterea competitivităţii externe a economiei în mod fundamental. De data aceasta însă asumarea unei perioade de 10 ani până la adoptarea euro - în condiţiile în care de la 1 ianuarie 2014 Letonia va deveni membră a euro, Lituania va fi în cel mai scurt timp posibil, iar Estonia, Slovacia şi Slovenia au aderat în ultimii cinci ani - aproape că înseamnă o admitere a faptului că euro nu mai este un obiectiv realizabil pentru România.
