Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul deputat Dan Păsat, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare

Publicat in Romania Libera, joi 12 decembrie 2013 ·

Fostul deputat Dan Păsat a fost condamnat, joi, la trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Păsat trebuie acum să se predea poliţiei pentru a fi încarcerat.

CINE ESTE DAN PĂSAT

Dan Păsat a fost poliţist până în anul 2000, când a intrat în afaceri imobiliare şi în politică. Iniţial, a fost membru PD; în 2005 a trecut la PNL, unde a urcat în ierarhie, de la consilier local în Giurgiu până la funcţia de subprefect şi apoi de deputat (2009). În 2010, Dan Păsat s-a întors în PDL," pentru a-şi proteja afacerile de mâna justiţiei", după cum spun peneliştii din Giurgiu.

Citeşte şi: SINDROMUL VOICULESCU. Dan Păsat cere trimiterea dosarului de şantaj la judecătorie, pentru că nu mai este parlamentar

Cât timp a fost consilier local şi subprefect susţinut de PNL, Dan Păsat, atât prin firmele la care era acţionar sau asociat, cât şi prin firme-paravan, a obţinut contracte de la primăriile giurgiuvene în special în domeniul construcţiilor (baze sportive, reparaţii sedii primării, amenajări parcuri) sau contracte de aducţiune de apă potabilă.

Procurorul de şedinţă a cerut menţinerea pedepsei de trei de închisoare cu executare primită de Dan Păsat în aprilie 2013 şi aplicarea unor pedepse cu executare pentru ceilalţi doi inculpaţi din dosar, respectiv Constantin Marin şi Vasile Preda, ultimul fiind primar al comunei Vărăşti, judeţul Giurgiu.

Citeşte şi:Fostul deputat PDL Dan Păsat, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj

"Nu am şantajat pe nimeni. Dacă mă găsiţi vinovat, vă rog să nu îmi daţi o pedeapsă privativă de libertate, pentru că am o soţie şi doi copii", le-a cerut Dan Păsat judecătorilor cu voce tremurândă.

Fostul deputat PDL Dan Păsat a fost condamnat pe 10 aprilie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la trei ani de închisoare, acestuia fiindu-i conf

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 6 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 4 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 11 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 5 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 7 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 10 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 12 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

14°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°