Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofsaid uriaş! Au greşit arbitrii sau Schalke trebuia să meargă mai departe?

Publicat in Pro Sport, joi 12 decembrie 2013 ·

Schalke a învins-o pe Basel cu 2-0 şi va merge în "optimile" competiţiei. Victoria nemţilor este una contestată vehement de oaspeţi care au avut un om eliminat foarte uşor şi au primit un gol dintr-o fază în care patru fotbalişti ai lui Schalke se aflau în ofsaid.

Ocupând poziţia a doua înaintea ultime etape de Liga Campionilor, Basel avea nevoie de un singur egal pe terenul lui Schalke. O misiune destul de dificilă având în vedere că nemţii sunt un adversar redutabil când joacă "acasă". Totuşi, elveţienii s-au ţinut bine până când brigada de arbitri a partidei a intervenit decisiv. Prima controversă a plecat de la cartonaşul roşu primit de fundaşul lui Basel, Ivan Ivanov. "Centralul" a considerat că Szalai era într-o poziţie iminentă de gol când a fost oprit de apărătorul elveţienilor, chiar dacă la doi metri în spate, un alt fundaş al lui Basel plecase în urmărirea atacantului de la Schalke. (captură DigiSport)

Dacă decizia de mai sus este interpretabilă, golul al doilea al lui Schalke, marcat de Matip, a venit în urma unei faze la care nemţii aveau patru (!!!) jucători în ofsaid. Fundaşii lui Basel au făcut pasul la ofsaid în bloc la o lovitură liberă executată de nemţi de pe flancul drept, dar nici "centralul", nici asistentul, nici arbitrul auxiliar nu au oprit meciul deşi nu a fost o fază grea. (captură DigiSport)

Sponsorul Ligii este şi sponsorul lui Schalke

În urma acestor erori, mai multe voci de pe siteurile de socializare au făcut nişte conexiuni din care reiese că Schalke a fost avantajată în mod voit. Asta pentru că Gazprom, sponsor oficial al Ligii Campionilor este şi principalul sursă de venit a echipei germane. În plus, compania de gaze sponsorizează şi pe Zenit St. Petersburg, echipa care va merge în optimile competiţiei deşi a obţinut doar şase puncte.

Schalke a învins-o pe Basel cu 2-0 şi va merge în

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum o ora
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

România ar putea primi 60 de miliarde de euro în noul buget UE 2028–2035, dar cu condiții stricte, avertizează Dragoș Pîslaru

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar Româ

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 3 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Atacuri asupra Moscovei. Drone care erau în drum spre capitala Rusiei, doborâte / Două aeroporturi au suspendat zborurile

HotNews acum o ora
Sistemele rusești de apărare aeriană au doborât sâmbătă trei drone care se îndreptau spre Moscova, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, pe contul său de Telegram, transmite Reuters. „Un alt atac cu drone asupra Moscovei a fost respin

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 3 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 6 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 7 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 4 ore
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°