O organizare administrativă regională devine eficientă la nivel naţional prin gruparea mai multor judeţe. În absenţa intervenţiilor la nivel judeţean, structurile (sub)regionale de talie mică nu au nici o şansă să apară, chiar dacă în unele cazuri ar avea logica spaţială, ce le-ar justifica.
Stabilirea reşedinţei regionale într-un oraş mare, inserat în diversele reţele europene (economice, de transport, universitare etc.), ar aduce noii entităţi administrative un plus de competitivitate regională. Pornind doar de la acest considerent, şi nu ar trebui să avem ezitări în alegerea resedinţelor viitoarelor regiuni administrative.
Toate modelele de regionalizare europene actuale sunt centrate funcţional şi administrativ pe oraşele regionale. Modelul polonez, foarte prezent în discursurile referitoare la regionalizare, datorită radicalităţii sale nu va fi calea urmată de autorităţile din ţara noastră. Vechile voievodate nu mai există, fiind înlocuite cu altele noi, mai mari. În Polonia reconstrucţia administrativă a început de jos în sus prin agregarea unităţilor teritoriale locale (gmina) în entităţi de mici dimensiuni, numite powiat, decupate minuţios după criterii funcţionale. Există astfel de organizări locale exclusiv urbane, ce se inserează pe limitele administrative ale oraşelor mari, altele periurbane, centrate funcţional pe primele şi powiat-uri preponderant rurale, centrate administrativ pe oraşe mici şi mijlocii. Pornind de la acest nivel, teritoriul polonez a fost regrupat la nivel regional (NUTS II). Să nu ne închipuim că regionalizarea poloneză nu a avut de surmontat animozităţi. Dimpotrivă, desenul noilor voievodate demonstrează rivalităţi ale centrelor urbane, care au fost rezolvate prin împărţirea funcţiei de reşedinţă regională între oraşele concurente. Două astfel de regiuni au sediul guvernatorului şi al consiliului regional în oraşe dife
