Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Educaţia se transmite "genetic" în România. Deţinem locul I în UE la schimbul dintre generaţii

Publicat in Romania TV, joi 12 decembrie 2013 ·

Nu mai puțin de 82% dintre românii care au avut părinți cu un nivel înalt de educație au reușit să mențină acest standard ridicat în propria lor educație, România situându-se pe primul loc în UE din acest punct de vedere, urmată de Irlanda și Luxemburg (ambele 79%) și Cipru (78%), relevă un studiu al Eurostat dat publicității miercuri, citat de Agerpres.

România se situa, în 2011, pe ultimele locuri în UE în ceea ce privește accederea respondenților care au avut părinți cu o educație precară la un nivel înalt de educație. Doar 9% dintre românii care au avut părinți cu un nivel de educație scăzut au reușit să facă studii universitare, 67% au făcut studii medii, iar 23% au avut și ei o educație precară.

Din punctul de vedere al gradului de absolvire a unei instituții de învățământ superior în rândul românilor cu părinți puțin educați, situația este mai gravă decât în România doar în Ungaria și Bulgaria (8%), și respectiv Slovacia, Polonia, Croația și Cehia (7%), în condițiile în care media UE este de 18%. La polul opus, cele mai semnificative proporții ale respondenților cu părinți cu educație precară care au absolvit studii superioare se înregistrează în Marea Britanie (32%) și Finlanda (33%).

De asemenea, în aceeași categorie de respondenți cele mai ridicate procente de absolvenți de studii medii s-au înregistrat în Cehia (83%), Slovacia (78%) și Polonia (75%), în timp ce nivelul de educație scăzut s-a păstrat în proporțiile cele mai mari în Malta (73%), Portugalia (68%), Luxemburg (52%), Italia și Spania (ambele 50%).

În ceea ce privește românii care au avut părinți cu studii medii, doar 2% au declarat în 2011 că au un nivel de educație mai scăzut, cel mai mic din UE cu excepția Cehiei (1%), 54% au menținut nivelul de instruire, în timp ce 44% au absolvit studii superioare, locul opt în UE din punct de vedere al trecerii la un nivel mai bun

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca / S-au evacuat 22 de copii, dar şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre medicale

News.ro acum 48 minute
Pompierii din Cluj au intervenit, vineri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie III din Cluj-Napoca. Focul nu s-a extins, dar s-au evacuat 22 de copii, dar şi 27 de adulţi – părinţi şi cadre me

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama alese în Consiliul de Securitate al ONU

News.ro acum 7 ore
Pakistanul, Somalia, Grecia, Danemarca şi Panama au fost alese joi, în lipsa unor concurenţi, de Adunarea Generală a ONU să facă parte din Consiliul de Securitate în perioada 2025-2026, relatează AFP. Consiliul de Securitate al ONU este alcătuit din

Acţiunile europene au închis la maxime record după ce Banca Centrală Europeană a redus ratele dobânzilor

News.ro acum 2 ore
Principalele acţiuni europene au închis joi la un nivel record, în timp ce traderii au analizat prima reducere a ratei dobânzii de referinţă de către Banca Centrală Europeană (BCE) din septembrie 2019, relatează CNBC. Pe lângă faptul că a atins pent

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Naţionala de minifotbal a României s-a calificat în semifinalele Campionatului European

Mediafax acum 8 ore
Tricolorii sunt într-o formă debordantă la turneul final european, unde sunt neînvinşi până în acest moment. Ei au câştigat grupa preliminară şi au ajuns fără înfrângere pînă în sferturile de finală. Jucătorii antrenaţi de Virgil Bejenaru nu au avut

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 8 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Euro 2024: Lotul final al Angliei, fără Grealish şi Maguire

News.ro acum 8 ore
Selecţionerul Gareth Southgate a anunţat, joi, lotul de 26 de jucători al Angliei pentru Campionatul European. Potrivit Reuters, din lotul lărgit de 33 de jucători s-a renunţat la Jack Grealish, Harry Maguire, James Maddison, Jarrad Branthwaite, Jam

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 12 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 7 ore
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/32°
lun.

20°/35°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

16°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/27°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/28°