Povestea spusă de omul care a văzut-o cel mai de aproape, criticul de artă Alexandru Cebuc, fost director al Muzeului Naţional de Artă al României.
Pentru că sunteţi istoric de formaţie, v-aş ruga, domnule Cebuc, să începem cu o scurtă privire în istorie. Cine şi când a pus piatra de temelie a Mănăstirii Văcăreşti?
Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot din Ţara Românească. El este ctitorul mănăstirii. Se întâmpla în luna decembrie a anului 1716. Lucrările au fost terminate în 1722, iar doi ani mai târziu, se sfinţea biserica mănăstirii cu hramul Sfânta Treime. Nicolae Mavrocordat, care era un mare iubitor de cultură, înfiinţează aici o şcoală de limbă greacă, o tiparniţă de sub teascurile căreia au ieşit mai multe cărţi importante, precum şi o bibliotecă, aceasta fiind una dintre cele mai mari şi mai complete din acea epocă. În 1730, Mavrocordat se îmbolnăveşte de ciumă şi moare. Din păcate, dispare şi biblioteca după moartea lui. Vine la tron Constantin Mavrocordat, fiul fostului domnitor, care va continua opera tatălui, construind Paraclisul mănăstirii pe latura estică a incintei acesteia. Ansamblul astfel format se întindea pe o suprafaţă de 18 000 mp.
Era probabil una dintre cele mai mari mănăstiri din Europa.
Cea mai mare din Sud-Estul Europei. În anul 1948, Mănăstirea Văcăreşti devine loc de detenţie pentru capii revoluţiei. Carol I îi consfinţeşte statutul de închisoare, ajungând ca, mai apoi, să fie închise aici personalităţi precum Liviu Rebreanu, Ioan Slavici, Tudor Arghezi, Mircea Damian, Episcopul Vasile Aftemia.
Dacă între anii 1724 şi 1866, s-a slujit în biserica de aici ca în oricare altă biserică, din 1866 până în 1973 s-au ţinut slujbe doar de Paşti şi de Crăciun.
Ce s-a întâmplat în 1973?
S-a întâmplat să ne fie oaspete şahul Iranului, care era foarte bun prieten cu
