Pentru că a încercat să-i facă soției un dar de Crăciun neobișnuit, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Luna, jud.Cluj, ar putea ajunge la închisoare, fiind acuzat de braconaj.
Acum câteva zile, omul a mers pe malul râului Arieș și a prins cu ajutorul unei capcane de tip laț, o rață exotică, pe care avea de gând fie să o ducă acasă la soție, pentru o tocăniță delicioasă, fie să o vândă pe bani frumoși, scriesite-ul local Clujazi.ro.
A fost prins însă de oamenii legii chiar la scurtă vreme după ce a ieșit din stufărișul unde capturase rața. Exact ca-n celebrele versuri pentru copii “Cățeluș cu părul creț, fură rața din coteț...El se jură nu fură, dar l-am prins cu rața-n gură”, bărbatul a încercat inițial să nege, dar toate dovezile au indicat că el este vinovatul.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „braconaj”, faptă prevăzută și pedepsită de art.42, alin.1, lit.a din Legea 407/2006, legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic.