Un mic liman adăpostea pe vremuri caicele şi corăbiile turceşti, când erau ameninţate de furtună. Acest liman se afla în dreptul marelui sat de astăzi Şabla.
Într-o noapte, s-a refugiat aici o corabie încărcată cu untdelem şi măsline. Groaznica furtună, dezlănţuită în largul mării, era cât pe ce s-o înece. Bieţii marinari au luptat ceasuri întregi cu furia spumegândă a valurilor, care mugeau ca nişte fiare hămesite şi erau mai toţi înfrânţi şi răniţi. Deznădejduiţi şi fără niciun ajutor de nicăieri, aşteptau să fie înghiţiţi odată cu corabia, în întunecatele adâncimi ale mării.
Dar Allah s-a îndurat de ei. Nu după mult timp, corabia, aproape sfărâmată, a izbutit să ajungă la liman, unde se găseau pe atunci câteva aşezări omeneşti.
Se spune că o femeie foarte miloasă, pe nume Aişe, a îngrijit cu dragoste de mamă pe marinarii răniţi. Aceştia, drept recunoştinţă o socoteau ca pe o Abla, adică soră mai mare şi-i ziceau Aişe Abla. Pentru că marinarii o numeau astfel, mai târziu a rămas şi numele satului Şabla.
Sursa: „Legende dobrogene”, de Titus Cergău şi Emanoil Papazissu (1946).
Un mic liman adăpostea pe vremuri caicele şi corăbiile turceşti, când erau ameninţate de furtună. Acest liman se afla în dreptul marelui sat de astăzi Şabla.
Într-o noapte, s-a refugiat aici o corabie încărcată cu untdelem şi măsline. Groaznica furtună, dezlănţuită în largul mării, era cât pe ce s-o înece. Bieţii marinari au luptat ceasuri întregi cu furia spumegândă a valurilor, care mugeau ca nişte fiare hămesite şi erau mai toţi înfrânţi şi răniţi. Deznădejduiţi şi fără niciun ajutor de nicăieri, aşteptau să fie înghiţiţi odată cu corabia, în întunecatele adâncimi ale mării.
Dar Allah s-a îndurat de ei. Nu după mult timp, corabia, aproape sfărâmată, a izbutit să ajungă la liman, unde se găseau pe atunci
