Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rinat Ahmetov, cel mai bogat oligarh din Ucraina, ii apara pe manifestanti

Publicat in Mondo News, vineri 13 decembrie 2013 ·

Cel mai bogat oligarh din Ucraina, Rinat Ahmetov, a denuntat vineri recurgerea “inacceptabila” la fortele de ordine, trimise miercuri impotriva manifestantilor proeuropeni la Kiev, si l-a indemnat pe presedinte sa negocieze cu opozitia, relateaza Mediafax, citand AFP. “Faptul ca acesti oameni pasnici ies in strada pentru a demontra in mod pasnic arata ca Ucraina este o tara libera si democratica”, scrie miliardarul, a carui avere este estimata de Forbes la peste 15 miliarde de dolari, intr-un comunicat emis prin holdingul SCM. “Dar faptul ca oamenii au suferit este inacceptabil”, a adaugat omul de afaceri, dupa doua zile de la un asalt esuat al politiei impotriva manifestantilor, mobilizati de trei saptamani in piata centrala din Kiev, o operatiune care s-a soldat, potrivit opozaitiei, cu aproximativ 30 de raniti. Originar, ca si presedintele Viktor Ianukovici, din orasul industrial Donetk, in estul tarii, acest oligarh este considerat eminenta cenusie a partidului aflat la putere si principalul finantator al acestuia. Experti au relevat deja ca postul sau de televiziune, Ukraina, le-a dat cuvantul manifestantilor, un gest fara precedent, interpretat ca o falie in loialitatea oligarhilor fata de putere. “Consider ca in acest moment dificil pentru tara noastra este importanta pastrarea unei minti limpezi si adoptarea unei pozitii echilibrate”, a apreciat Ahmetov. “Politicieni, reprezentanti ai Guvernului si autoritati morale este necesar sa se aseze la masa negocierilor”, a apreciat el, cu scopul de a ajunge la “o decizie care sa fie benefica Ucrainei pe termen scurt, mediu si lung”. Imperiul lui Ahmetov este constituit in principal din active in domeniul siderurgic, unul dintre sectoarele de export ale industriei fostei republici sovietice, invitate de catre UE sa semneze un acord de asociere. Cel mai bogat oligarh din Ucraina, Rinat Ahmetov, a denuntat vineri recurg

Articolul in Mondo News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Formula 1: George Russell, în pole position la Marele Premiu al Canadei

News.ro acum 2 ore
George Russell (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Canadei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Pentru Russell este primul pole position din acest sezon. "Este extraordinar, mă simt atât de bine. Atât

Punctele temporare de trecere a frontierei din vestul ţării, deschise şi duminică

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Punctele temporare de trecere a frontierei vor fi deschise duminică, la cererea autorităților maghiare, în contextul desfășurării alegerilor, a anunțat Poliția de frontieră. „La solicitarea autorităților maghiare, în cursul zilei de dum

Lumea presei este în doliu. A murit Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere

Ziare.com acum 3 ore
Christophe Deloire, directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), a murit sâmbătă, 8 iumie, la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP. Francezul

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 8 ore
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Hamas spune că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 200 de morţi/ Aripa armată a Hamas afirmă că Israelul a ucis o parte dintre ostatici în timpul operaţiunii

News.ro acum 2 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

A murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România

G4Media acum 4 ore
Astăzi a murit Lazăr Vlăsceanu, cel mai mare sociolog al educației din România. Intelectual de anvergură, cu doctoratul obținut la London University, Institute of Education, în 1976, autor a numeroase volume și cercetări în domeniul educației și cel

Bihor - Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea, salvaţi de pompierii militari

News.ro acum 3 ore
Doi tineri aflaţi într-o barcă gonflabilă prinsă într-un vârtej, pe Crişul Repede, în zona Podului Dacia din Oradea au fost salvaţi sâmbătă seară de pompierii militari

Hunedoara: Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, după ce un bărbat i-a oferit unei bătrâne o sumă de bani pentru a o determina să îl voteze la alegerile locale de duminică

News.ro acum 5 ore
Poliţiştii din oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, s-au autosesizat din oficiu, după ce pe o reţea de socializare un bărbat dezvăluia că o bătrână din comuna Pui a primit o sumă de bani de la un bărbat pentru a o determina pe aceasta să îl voteze la al

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 9 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 8 ore
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

22°/37°
mar.

20°/36°
mie.

23°/38°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/33°
mar.

18°/32°
mie.

17°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/25°
lun.

20°/26°
mar.

20°/26°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/28°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°
mie.

15°/24°