Fără a subscrie neapărat vreunei retorici protestatare stereotipe, Dorin Baba transformă spaţiul expoziţiei într-un atelier de opinii, într-un forum al interogaţiilor căutătoare de sens.
Dacă într-un proiect anterior Dorin Baba invita la o sarcastică discuţie despre „ascultarea aproapelui”, trimiţând aluziv la practicile delatorii ale vechiului regim, cel de faţă, Ciocolată roşie şi oameni zâmbitori, derulat la Galeria „Cupola”, se menţine într-un registru apropiat - critic şi ironic, deopotrivă. În linii mari, artistul readuce în atenţie aspecte controversate ale tranziţiei româneşti, cu personajele-i de prim-plan şi conflictele, parcă veşnic insurmontabile, ale acesteia. Într-un atare scop, mobilizează potenţialul expresiv al picturii clasice, figurative, susţinut suplimentar de limbajul codificat al instalaţiilor şi al performance-urilor (post)moderne.
Ce au în comun ciocolata şi zâmbetul, tocmai evocate în titlu? Neîndoielnic, gustul. Mai întâi dulce, plăcut şi reconfortant, apoi trist, cinic şi amar. Gustul descrie, în fapt, traseul şovăielnic al tranziţiei permanentizate. Amare sunt amintirile din vremea comunismului; amare sunt şi zâmbetele oamenilor de azi.
Fără a subscrie neapărat vreunei retorici protestatare stereotipe, Dorin Baba transformă spaţiul expoziţiei într-un atelier de opinii, într-un forum al interogaţiilor căutătoare de sens. Ce se întâmplă cu noi, la atâţia ani după căderea comunismului? De ce suntem încă ezitanţi şi precipitaţi? Ce ne opreşte să alegem, odată pentru totdeauna, drumul bun? Care sunt resorturile urii şi învrăjbirii reciproce? Cum se justifică opulenţa şi aroganţa unora - pe de o parte, vulnerabilitatea şi sărăcia altora - pe de alta? Ce ne face să oscilăm nehotărât între speranţă şi deznădejde, optimism şi blazare, entuziasm şi descurajare? Cum putem să (mai) zâmbim, când evidenţele sunt deprimante în exces?