Vineri, 23 de poliţişti locali din Suceava, Fălticeni, Siret şi Gura Humorului au încheiat primul curs de formare iniţială desfăşurat la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni.
Aşa cum am aflat de la cpt. Irina Airinei, purtătorul de cuvânt al Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni, cursul s-a desfăşurat în perioada 16 septembrie – 13 decembrie, în conformitate cu Ordinul MAI nr. 3 din 17.01.2013 privind formarea iniţială în 2013, în instituţiile de învăţământ ale MAI, a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere.
Programa şcolară prevede competenţe ca: aplicarea tehnicilor şi tacticilor de intervenţie poliţienească, a procedurilor legale în domeniul ordinii publice, constatarea faptelor de natură contravenţională şi penală în domeniul ordinii publice, acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţă, comunicarea în context profesional, aplicarea normelor de conduită profesională, utilizarea armamentului din dotare, identificarea legislaţiei naţionale specifice domeniului de activitate, precum şi competenţe specifice circulaţiei rutiere.
Examenul de absolvire s-a desfăşurat în perioada 12-13 decembrie 2013 şi a avut ca obiectiv evaluarea integrată a competenţelor dobândite.