Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 1.000 de amenzi aplicate şi sute de permise reţinute, în patru zile

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

313 de suspecţi de infracţiuni au fost prinşi de poliţie, în patru zile. De asemenea, 6.700 de conducători auto au fost sanţionaţi pentru încălcări ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice.

”În perioada 9 – 12 decembrie a.c., pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 1.572 de controale, 407 de filtre şi 8 razii.

În cele patru zile, au fost depistate 366 infracţiuni, dintre care 191 în flagrant delict. Poliţiştii au prins 313 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 55 au fost reţinuţi şi 36 arestaţi. 3 autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite, iar 17 arme (9 letale şi 8 neletale) au fost identificate şi ridicate pentru cercetări”, se arată într-un comunicat al poliţiei.

Poliţiştii au aplicat 8.667 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.832.852 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 163.802 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.089 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 364 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 46 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost ca urmare a încălcării normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 6.780, dintre care 41 pentru consum de alcool şi 1.911 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

De asemenea, poliţiştii au reţinut 309 de permise de conducere şi au retras 239 de certificate de înmatriculare.

313 de suspecţi de infracţiuni au fost prinşi de poliţie,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel CIOLACU îi dă replica Mariei Zaharova: Nu o sa mint de dragul Rusiei / „Limba moldovenească a fost o INVENȚIE a Rusiei”

Gandul acum o ora
„Nu o să mint de dragul Rusiei!” Este reacția premierului Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la afirmațiile ministerului rus de Externe, care transmite că declarațiile sale cu privire la cetățenii din Moldova ar fi prov

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 3 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 4 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

21°
vin.

15°/21°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°