Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agricultorii din Dolj sărăciţi de recolta bogată: „Anul a fost bun din punct de vedere al producţiei, financiar pentru mulţi dintre noi, a fost un dezastru”

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Agricultorii din judeţul Dolj susţin că sunt la un pas de faliment. Totul din cauza preţurilor mici la cereale şi scumpirii seminţelor pentru înfiinţarea noilor culturi.

Fermierii susţin că au fost nevoiţi să seîmprumute la bănci, pentru a putea face lucrările de toamnă. Producţia de anul acesta a fost una bună, însă preţul cerealelor a fost mic. Din această cazuă agricultorii au avut pierderi mari şi au fost nevoiţi să apeleze la ajutorul creditelor. „Suntem epuizaţi financiar. Am început să apelăm la credite bancare cu dobânzi destul de ridicate, deci, în ciuda faptului că anul a fost foarte bun din punct de vedere al producţiei, financiar pentru mulţi dintre noi, dintre fermieri, a fost un dezastru”, a spus Constantin Iancu, preşedintele Asociaţiei Producătorilor din Dolj.

Sprijin de la guvern

Agricultorii au mai declarat că anul acesta furnizorii de seminţe au majorat preţul cu 15%. „Guvernul trebuie să intervină mai mult în sprijinul fermierilor pentru a ne putea dezvolta în continuare infrastructura pe care o avem şi pentru a ne putea consolida afacerea”, a mai declarat Iancu.

Fermierii au mai precizat că nici nu vor să se gândească dacă vor avea un an sectos, iar producţia va fi una slabă. „Sper ca la anul preţul la grâu sau porumb să nu mai fie acelaşi ca în 2013. Cu siguranţă vom avea o recoltă bună la rapiţă şi grâu, dar rămâne de văzut cum vor sta lucrurile”, a precizat un agricultor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 3 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 5 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 31 minute
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 4 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Violențe la Euro 2024. Poliția din Germania a evitat un măcel. Zeci de italieni înarmaţi, arestaţi înainte de a-i ataca pe fanii albanezi la Dortmund

Adevarul acum 25 minute
Aproximativ cincizeci de suporteri italieni au fost arestaţi, sâmbătă, 15 iunie 2024 înaintea meciului selecţionatei ţării lor împotriva Albaniei (2-1), de la EURO 2024, disputat la Dortmund.

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum o ora
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Declarația pentru pacea în Ucraina, semnată de 80 din 93 de ţări la summitul din Elveţia. Ce națiuni au refuzat

Adevarul acum o ora
Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

29°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°