Ce o fi greşit ţara asta, de are parte în fruntea bucatelor de mulţi inşi care par luaţi de pe tractor şi băgaţi în costum Armani, nu ştiu. De fapt, ştiu, dar nu spun acum, neavând eu aici atâta spaţiu la dispoziţie. Pleacă o faţă dubioasă, ca aceea a proaspăt dus ministrului Barbu şi tu te gândeşti că, poate acum, o să vină în loc una dacă nu potrivită ca aspect, măcar recomandată de calităţile intelectuale şi manageriale. Nu apuci să te ocupi prea mult cu gânditul, că ţi se taie macaroana cu un gigel al cărui look ştirb de prestanţă numai delectări culturale nu inspiră. Te hotărăşti să mai laşi deoparte pornirile tale lombrosiene incorecte politic, se ştie că nu trebuie să judeci oamenii după aspectul exterior; chestie cu care tu nu eşti de acord, dar obiceiul ăsta e un defect personal pe care ţi-l recunoşti. Te uiţi, deci, puţin mai cu luare aminte prin biografia căreia toţi îi spunem acum CV, aşa, de-o emancipare culturală.

Afli că titularizatul e un răspopit de bună voie care şi-a pus crucea în cui, pentru a se înfrăţi cu dracul făcător de prozelitism prin politica naţională. Faptul, că în actuala stagiatură, este preşedintele Comisiei pentru Cultură apare ca absolut firesc, în condiţiile în care Zgonea e Preşedinte la Cameră fără ca Dumnezeu să trăsnească Palatul Parlamentului. Cu averea stă satisfăcător în declaraţii, mulţumim Domnului, deşi se putea mai bine şi mai mult. Precum orice demnitar care se respectă, s-a duhovnicit oleacă şi cu DIICOT-ul, atunci când băsiştii au confiscat alcoolul contrafăcut de coana ex-preoteasă împreună cu mama dumnealui. Nu se socoteşte, că nu poţi, conform tradiţiei autohtone, să-i pui politicianului în cârcă tot ce fac femeile lui acasă când el trudeşte pe la un secretariat de stat. Lucrarea-i de căpătâi pare a fi iniţiativa legislativă înaintată pentru legalizarea “plagiatului accidental”; pe înţelesul nostru,