Campionii au întrerupt seria meciurilor egale în Liga 1 şi s-au impus cu 2-0 la Piatra Neamţ prin golurile superbe marcate de Adi Popa şi Stanciu
Steaua nu avea voie să facă vreun pas greşit la Piatra Neamţ în condiţiile în care, cu doar câteva minute înainte, Astra câştigase (2-0) în faţa Viitorului, mărind diferenţa de puncte faţă de campioana en titre la 9.
Şi deşi n-a avut un meci simplu cu Ceahlăul, echipa roş-albastră a reuşit să se detaşeze până la pauză prin frumoasele goluri înscrise de Adi Popa (min. 8) şi Stanciu (min. 44). Între aceste două reuşite, Ceahlăul ar fi putut să schimbe tabela. Mai întâi, în minutul 39, când Gheorghiu a căzut în careu, la o intervenţie a lui Latovlevici, însă arbitrul Balaj n-a acordat penalty-ul solicitat de gazde. Apoi, după nici 120 de secunde, Golubovici a şutat, însă mingea expediată de el a fost scoasă în corner de Tătăruşanu. După pauză, Stanciu (min. 46) şi Adi Popa (min. 85) puteau mări diferenţa, însă niciunul n-a nimerit ţinta deşi au scăpat singuri spre poartă – ultimul a şutat în bară!
Graţie succesului de aseară, Steaua a întrerupt seria meciurilor de campionat încheiate cu 1-1 (avea patru la rând!), reuşind prima victorie de la acel 2-1 cu FC Braşov, din 27 octombrie.
Foto: Gazeta Sporturilor